NEWS

Călin Georgescu, arestat preventiv pentru 29 de zile! Completul de divergență de la Curtea de Apel București a decis

Călin Georgescu arestat preventiv pentru 29 de zile Completul de divergență de la Curtea de Apel București a decis
sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Judecătorii Curții de Apel București au decis marți, definitiv, să aprobe cererea procurorilor de arestare preventivă a lui Călin Georgescu, în dosarul în care fostul candidat la prezidențiale e acuzat că a înșelat un om de afaceri cu 1,1 milioane de euro, potrivit surselor Digi24 și Știripesurse.

Update 18.05: Călin Georgescu este dus către arestul central

”Respinge ca nefondate contestatiile formulate de contestatorii-inculpaţi.  Admite contestaţia formulată de PICCJ-DIICOT”, se arată în minuta deciziei.

Magistraţii au desfiinţat încheierea contestata şi, pe fond, rejudecând, au dispus: ”Admite propunerea formulată de PICCJ-DIICOT de luare a măsurii arestării preventive privind pe inculpaţi. Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor pe o perioadă de 30 de zile”.

Decizia magistraţilor de la Curtea de Apel Bucureşti este definitivă.

Update 17:50 Polițiștii au ajuns la locuința lui Călin Georgescu pentru a-l escorta pe acesta în Arestul Central.

Călin Georgescu, arestat preventiv pentru 30 de zile!

Completul de divergență de la Curtea de Apel București a decis arestarea preventivă a lui Călin Georgescu în dosarul de înșelăciune instrumentat de DIICOT. Măsura vizează o perioadă de 29 de zile, după ce fostul candidat la Președinție a petrecut deja 24 de ore în reținere.

Decizia schimbă astfel soluția dată săptămâna trecută de Tribunalul București, care a respins propunerea DIICOT de arestare preventivă și l-a plasat pe Georgescu sub control judiciar. Procurorii au contestat hotărârea, iar Curtea de Apel București a judecat marți contestația, în complet de divergență, de 3 judecători.

Dezbaterile au avut loc marţi dimineaţa, în prezenţa lui Călin Georgescu, însă şedinţa de judecată nu a fost publică. După mai multe ore de deliberări, cele două judecătoare nu au reuşit să ajungă la o poziţie comună.

Călin Georgescu a fost reţinut pentru 24 de ore, la începutul săptămânii trecute, alături de omul de afaceri Ionel Rusen, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, însă un judecător de la Tribunalul Bucureşti a respins cererea DIICOT de arestare preventivă şi a dispus plasarea fostului candidat la alegerile prezidenţiale sub control judiciar pe o durată de 60 de zile.

Doi judecători nu au ajuns la aceeași soluție

Completul format inițial din doi judecători nu a ajuns la un acord asupra măsurii preventive. Cauza a fost reluată în complet de divergență, cu participarea unui al treilea magistrat, pentru ca instanța să poată pronunța o soluție majoritară.

Procurorii DIICOT au contestat hotărârea Tribunalului București prin care Călin Georgescu a fost plasat sub control judiciar, după ce fusese reținut timp de 24 de ore într-un dosar ce vizează înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și constituirea unui grup infracțional organizat.

Săptămâna trecută, judecătorii au respins cererea de arestare preventivă formulată de anchetatori, menținând măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

La ieșirea din arest, Călin Georgescu a afirmat că dosarele în care este implicat au motivații politice și a susținut că adevărul nu poate fi influențat de interesele unor persoane din „sistemul fanariot”.

Aceeași măsură de control judiciar a fost aplicată și pentru presupusul său complice, omul de afaceri Ionel Rusen.

Detalii despre anchetă și prejudiciu

Anchetatorii au început urmărirea penală în urma plângerii formulate de Răzvan Leu, om de afaceri din Buzău, care afirmă că a fost prejudiciat cu 1,1 milioane de euro.

Conform anchetei, Georgescu i-ar fi propus lui Leu o afacere cu metale prețioase, ce implica obținerea unei linii de credit de 6 milioane de euro. Pentru accesarea creditului, Leu ar fi fost convins să plătească o garanție de un milion de euro, din care 100.000 de euro urmau să fie direcționați către campania electorală a lui Georgescu.

Ulterior, i s-au solicitat încă 100.000 de euro, cu promisiunea creșterii liniei de credit la 15 milioane de euro. Împrumutul nu a fost acordat, iar sumele nu au fost returnate.

În vederea recuperării prejudiciului, procurorii au instituit sechestru pe vila lui Călin Georgescu din Mogoșoaia.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele