NEWS

Călin Georgescu atacă la instanţa supremă decizia Curţii de Apel Bucureşti în dosarul privind anularea alegerilor prezidențiale

Călin Georgescu atacă la instanţa supremă decizia Curţii de Apel Bucureşti în dosarul privind anularea alegerilor prezidențiale
Sursă foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Călin Georgescu atacă la instanţa supremă decizia Curţii de Apel Bucureşti. Acesta a făcut, vineri, recurs la decizia Curţii de Apel Bucureşti, care i-a respins, marţi, ca neîntemeiată cererea din dosarul în care ataca trei decizii ale Biroului Electoral Central (BEC) luate după ce Curtea Constituţională a hotărât anularea alegerilor prezidenţiale.

Decizia instanţei de fond rămăsese în pronunţare, după depunerea unor cereri de recuzare a judecătoarei Cristina Ardelean, care au fost respinse.

Călin Georgescu atacă la instanţa supremă decizia Curţii de Apel Bucureşti. Următoarea instanță, ICCJ

Potrivit portalului instanţelor de judecată, în dosarul de la Curtea de Apel Bucureşti, Călin Georgescu a făcut recurs, înregistrat vineri, acesta urmând să fie judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

„Respinge cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată şi precizată, ca neîntemeiată. Respinge cererea de intervenţie accesorie în favoarea contestatorilor, formulată de intervenienta Public Attitude, ca neîntemeiată”, este decizia pronunţată, în urmă cu trei zile, de instanţa Curţii de Apel Bucureşti.

Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, luată de judecătoarea Cristina Ardelean, putea fi atacată cu recurs, în termen de 5 zile de la pronunţare, la Înalta Curte de Casaţie şi justiţie.

În acest dosar, Călin Georgescu a cerut anularea hotărârilor BEC nr. 230D/2024, nr. 231D/2024 şi nr. 232D/2024. Prin decizia 230D, BEC a hotărât încetarea de îndată a votării, respectiv a pregătirii votării la secţiile din străinătate pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, încetarea de îndată a operaţiunilor de pregătire a votării la secţiile din ţară şi sistarea operării în aplicaţiile informatice în contextul alegerilor prezidenţiale.

Pe cine a dat în judecată

Cei pe care Georgescu i-a dat în judecată sunt Biroul Electoral Central, Guvernul României, Curtea Constituţională, preşedintele Klaus Iohannis, Ministerul Apărării Naţionale, Statul Major al Apărării şi şeful acestuia, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, SRI şi Elena Lasconi.

Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale a României (CCR) Augustin Zegrean declara, la începutul săptămânii, că un recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se va judeca după un an sau chiar mai mult, timp în care se vor organiza alegeri prezidenţiale.

Zegrean remarca faptul că procesul deschis la Curtea de Apel îi foloseşte lui Georgescu pentru a-şi face campanie electorală. „Dacă se recuză, se reia procesul de la capăt. Recuzarea nu o judecă doamna aceea care a judecat astăzi (n. red. luni a fost depusă o cerere de recuzare a judecătoarei Cristina Ardelean, care a fost respinsă, aşa încât ea a pronunţat marţi decizia în cazul lui Georgescu), ci alţi judecători de la aceeaşi instanţă şi la judecata recuzării nu vor fi oameni în stradă, pentru că nu ştiu ei unde se întâmplă şi cum se face (…),

Din câte ştiu eu – eu practic avocatura şi o practic de 150 de ani – un recurs acum la Înalta Curte, la secţia de contencios, se judecă, dacă ai noroc, după un an de zile de la data înregistrării, deci vor trece alegerile”, a afirmat Augustin Zegrean, luni seară, într-o intervenţie la Antena 3, potrivit News.ro.

A atacat și la CEDO

Potrivit G4 Media, Călin Georgescu a atacat la CEDO decizia Curţii Constituţionale de anulare a alegerilor prezidenţiale. Potrivit documentului consultat de G4Media, Călin Georgescu cere Curţii Europene a Drepturilor Omului să oblige statul român să organizeze turul doi al prezidenţialelor în care s-au calificat el şi Elena Lasconi.

Georgescu solicită ca CEDO să judece cauza în regim de urgenţă. Acesta cere: suspendarea efectelor deciziei CCR de anulare a alegerilor, până la soluţionarea cauzei şi obligarea Guvernului României să reia procesul electoral, respectând rezultatele primului tur, şi să organizeze turul doi al alegerilor prezidenţiale între el şi Lasconi.

O altă solicitare vizează obligarea statului român să adopte măsuri pentru remedierea prejudiciilor morale şi democratice, prin restabilirea încrederii în procesul electoral.

Luni, când la Curtea de Apel Bucureşti a fost termen în dosar, peste o mie de simpatizanţi ai lui Călin Georgescu s-au adunat pe treptele instanţei şi peste drum de instituţie, manifestându-se zgomotos. Totodată, aceştia au spus rugăciunea ”Tatăl nostru” şi ”Crezul” înainte de a intra în sală.

Procesul a fost suspendat de două ori. Una dintre avocate i-a spus judecătoarei Cristina Ardeleanu că are ocazia ”să se mântuiască”. Călin Georgescu a susţinut că, dacă judecătoarea care are de soluţionat acest dosar va face un „salt în conştiinţă”, magistratul ”poate să devină unul din marii eroi ai acestei ţări”.

„Eu i-am sugerat acest lucru, fiecare femeie la rândul ei, şi ca mamă, este leoaică, aşa că am credinţa să spun că, dacă saltul în conştiinţă va fi al ei, poate să devină unul din marii eroi ai acestei ţări. Contează conştiinţa ei”, a afirmat Călin Georgescu.

Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/calin-georgescu-ataca-la-instanta-suprema-decizia-curtii-de-apel-bucuresti-in-dosarul-privind-anularea-alegerilor-prezidentiale-3067585

Informaţiile publicate pe site-ul Digi24.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere.

[email protected] Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele
Parteneri
Poveştile de groază ale angajaţilor asiatici în România.
Poveştile de groază ale angajaţilor asiatici în România. "Am muncit 7 zile din 7, câte...
Gigantul străin care face angajări pe bandă rulantă și oferă salarii bune. Mii de locuri de muncă sunt disponibile
Gigantul străin care face angajări pe bandă rulantă și oferă salarii bune. Mii de locuri...
Bancnotă dedicată regelui Carol I, desemnată cea mai bună bancnotă comemorativă din 2024
Bancnotă dedicată regelui Carol I, desemnată cea mai bună bancnotă comemorativă din 2024
Fabrica mare din România care a fost demolată și va fi transformată într-un complex comercial. Era un simbol pe vremea comunismului, dar ulterior a ajuns în paragină
Fabrica mare din România care a fost demolată și va fi transformată într-un complex comercial....
Cazul Prodanca – Reghe tras la indigo: Amanta s-a dus după fotbalist în Dubai, iar soţia e disperată
Cazul Prodanca – Reghe tras la indigo: Amanta s-a dus după fotbalist în Dubai, iar...
Moneda din România care se vinde pentru o sumă complet neașteptată. Unii români o consideră banală, dar pentru colecționari e foarte importantă
Moneda din România care se vinde pentru o sumă complet neașteptată. Unii români o consideră...
Şi iată că iese la iveală preţul Schengenului: Gazele din Marea Neagră vor merge în Austria şi Germania
Şi iată că iese la iveală preţul Schengenului: Gazele din Marea Neagră vor merge în...
Boala ciudată de care suferă tot mai mulţi oameni după ce înlocuiesc lucrul cu vacanţa. Pentru ei, concediul începe cu un coşmar
Boala ciudată de care suferă tot mai mulţi oameni după ce înlocuiesc lucrul cu vacanţa....
Zodiile care vor fi lovite puternic de karmă în 2025. Vor avea parte doar de ghinion, iar necazurile nu îi vor ocoli pe acești nativi
Zodiile care vor fi lovite puternic de karmă în 2025. Vor avea parte doar de...
Verdict final pentru Călin Georgescu: Deciziile sau hotărârile CCR sunt obligatorii și definitive
Verdict final pentru Călin Georgescu: Deciziile sau hotărârile CCR sunt obligatorii și definitive
Irinel Columbeanu, gest disperat la azil. „Mă simt prizonier!”
Irinel Columbeanu, gest disperat la azil. „Mă simt prizonier!”
Australian Open. Două românce s-au calificat în turul doi al turneului de tenis
Australian Open. Două românce s-au calificat în turul doi al turneului de tenis
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld....
Cine se ascunde, de fapt, în spatele cunoscutului lanţ de supermarketuri Mega Image
Cine se ascunde, de fapt, în spatele cunoscutului lanţ de supermarketuri Mega Image
Cum poți obține o friptură fragedă de pui. Nu o vei mai găti în alt mod
Cum poți obține o friptură fragedă de pui. Nu o vei mai găti în alt...
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau...
Salariu de 5.800 de euro pe lună pentru acest loc de muncă din România. Ce condiții trebuie să îndeplinească candidații
Salariu de 5.800 de euro pe lună pentru acest loc de muncă din România. Ce...
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani