Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost audiat vineri la Parchetul General. Procurorii continuă ancheta în dosarul care vizează instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale și alte fapte grave.
Călin Georgescu a fost vineri, la Parchetul General, unde procurorii i-au adus la cunoștință că este inculpat într-un nou dosar în care e acuzat de propagandă legionară după declarații făcute în acest sens, au declarat surse judiciare pentru Antena 3 CNN.
Călin Georgescu este inculpat, fiind cercetat pentru săvârşirea infracțiunilor de iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, prev.de art. 3 alin. I din O.U.G. 31/2002, promovarea, în public, cultului persoanelor vinovate de săvārșirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii și de crime de război precum și fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prev.de art. 5 din O.U.G. 31/2002 și iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii, potrivit unor surse judiciare.
„Minciuna se va arde de una singură, eu rămân constant în demnitatea iubirii de oameni. Am încredere în poporul român, îl simt și sunt convins că îndrăzneala va triumfa, iar acest regim colonial din Europa va cădea singur.
Este ca în trecut când regimul a ocupat viața oamenilor, iar asta nu va dura mult timp. Sunt convins că SUA și președintele Trump, care este un mare lider, va ajuta la căderea regimurilor neocoloniale”, spune Georgescu.
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a ajuns din nou, vineri, la Parchetul General, pentru a fi audiat de procurori. Surse judiciare au declarat pentru Agerpres că audierea are legătură cu afirmațiile publice făcute de Georgescu la un post de televiziune, unde a reprodus un citat al fostului lider legionar Corneliu Zelea Codreanu.
Pe 27 mai, procurorii i-au comunicat lui Călin Georgescu extinderea urmăririi penale în același dosar. Ancheta vizează acum și episodul în care acesta a rostit public citatul respectiv.
Călin Georgescu este urmărit penal pentru șase infracțiuni, cea mai gravă fiind instigarea la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată. Procurorii îl acuză că ar fi pus la cale un plan de destabilizare a României, prin recrutarea unor mercenari conduși de Horațiu Potra, după ce Curtea Constituțională a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale.
Ancheta mai vizează și conținuturile cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob publicate de Călin Georgescu, fapte interzise prin măsurile preventive stabilite în cazul său.
Călin Georgescu se află sub control judiciar din 26 februarie. Are mai multe interdicții, printre care:
Controlul judiciar poate fi prelungit în funcție de evoluția anchetei.
Pe 9 martie, Biroul Electoral Central a decis invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Decizia a venit după ce Curtea Constituțională a anulat rezultatele primului tur al scrutinului, în decembrie 2024.
Procurorii susțin că, după această decizie, Georgescu ar fi pus la punct un plan de destabilizare a țării, cu sprijinul unor mercenari, pentru a forța o schimbare a ordinii constituționale.