NEWS

Când încep înscrierile la creșă și grădiniță

Când încep înscrierile la creșă și grădiniță
Sursă foto: Pixabay

Încep înscrierile la creșă și grădiniță. Ministrul Educației, Ligia Deca a anunțat că s-a trimis spre publicare în Monitorul Oficial metodologia și calendarul înscrierilor. 

Când încep înscrierile la creșă și grădiniță

Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe pe 27 mai şi se încheie pe 14 iunie – prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului trimise spre publicare în Monitorul Oficial, a anunţat, luni, ministrul Educaţiei, Ligia Deca.

„Am anunţat, acum ceva timp, lansarea în consultare publică a metodologiei şi a calendarului de înscrieri în creşe şi grădiniţe. La solicitarea partenerilor sociali, au fost modificate datele propuse în forma iniţială a proiectului. (…) Toate detaliile privind înscrierea vor fi disponibile pe site-ul Ministerului Educaţiei după publicarea în Monitorul Oficial a metodologiei de înscriere şi a calendarului”, a scris Ligia Deca pe Facebook.

Astfel, între 20 şi 24 mai se va face reînscrierea copiilor care frecventează creşa sau grădiniţa în acest an şcolar.

Prima etapă de înscriere pe baza celor trei opţiuni exprimate de părinţi este cuprinsă între 27 mai şi 14 iunie.

Pe 14 iunie se vor afişa listele copiilor înscrişi şi locurile libere după prima etapă de înscriere.

Cea de-a doua etapă de înscriere este cuprinsă între 17 iunie şi 5 iulie, la această din urmă dată fiind anunţate listele copiilor înscrişi şi locurile rămase libere.

Între 19 şi 29 august are loc etapa de ajustări – înscrierea copiilor care nu au fost înscrişi în primele două etape şi care nu au participat la înscriere.

Pe 30 august se vor afişa listele copiilor înscrişi şi numărul de locuri libere după etapa de ajustări.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele
Parteneri
Alertă din cauza virusului mortal Nipah. Nu există vaccin care să prevină infecția și niciun tratament care să o vindece
Alertă din cauza virusului mortal Nipah. Nu există vaccin care să prevină infecția și niciun...
Animalul care poate trăi chiar și 500 de ani. Longevitatea sa i-a uimit pe oamenii de știință
Animalul care poate trăi chiar și 500 de ani. Longevitatea sa i-a uimit pe oamenii...
Europa ar putea recurge la armata obligatorie pe fondul creşterii ameninţării unui război cu Rusia
Europa ar putea recurge la armata obligatorie pe fondul creşterii ameninţării unui război cu Rusia
Băutura pe care e bine să o bei dimineața. E mai bună decât ceaiul ori cafeaua și îți dă energie întreaga zi
Băutura pe care e bine să o bei dimineața. E mai bună decât ceaiul ori...
Anamaria Prodan șterge iar pe jos cu Reghe. ''Un flaușat care vorbește mândru cum agață, căsătorit fiind, «moartele de foame» prin Dubai''
Anamaria Prodan șterge iar pe jos cu Reghe. ''Un flaușat care vorbește mândru cum agață,...
Condimentul miraculos care ajută creierul să se repare singur. Trebuie amestecat cu apă caldă şi se bea dimineaţa, pe stomacul gol
Condimentul miraculos care ajută creierul să se repare singur. Trebuie amestecat cu apă caldă şi...
Criză la nivel global provocată de o eroare de funcţionare a mii de sisteme Microsoft. Bănci, posturi TV, companii aeriene cad unele după altele şi au operaţiunile blocate. Cine este responsabil
Criză la nivel global provocată de o eroare de funcţionare a mii de sisteme Microsoft....
Cine este femeia din Râmnicu Vâlcea care a reuşit să transforme un magazin deschis în anii '90 într-un imperiu cu 120 de magazine, fabrici şi afaceri de sute de milioane de lei
Cine este femeia din Râmnicu Vâlcea care a reuşit să transforme un magazin deschis în...
Stațiunea din România, adorată de turiști! E o reală comoară! Vin de la mii de km să o viziteze!
Stațiunea din România, adorată de turiști! E o reală comoară! Vin de la mii de...
S-au ordonat restricții în România. Decizie în orașe și sate. E permis doar între anumite ore
S-au ordonat restricții în România. Decizie în orașe și sate. E permis doar între anumite...
S-a dus mult prea devreme. O cunoscută actriță a murit la 51 de ani
S-a dus mult prea devreme. O cunoscută actriță a murit la 51 de ani
Joe Biden se retrage din cursa pentru Casa Albă / Reacţia lui Trump / Biden o susţine pe Kamala Harris drept candidat al democraţilor pentru prezidenţiale / Cine îi solicită lui Biden demisia din funcţia de preşedinte
Joe Biden se retrage din cursa pentru Casa Albă / Reacţia lui Trump / Biden...
Alexandru Rafila a dat lovitura. Averea ministrului Sănătăţii a explodat după ce companiile unde avea sute de mii de lei investiţi au făcut spectacol pe bursă
Alexandru Rafila a dat lovitura. Averea ministrului Sănătăţii a explodat după ce companiile unde avea...
„Sunt unele luni în care nu îmi permit să am o relaţie. Şi nu câştig puţin”
„Sunt unele luni în care nu îmi permit să am o relaţie. Şi nu câştig...
Ce pensie alimentară plătește Gabi Bădălău, de fapt. Contre cu Claudia Pătrășcanu
Ce pensie alimentară plătește Gabi Bădălău, de fapt. Contre cu Claudia Pătrășcanu
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!
Armata devine obligatorie în România!
Armata devine obligatorie în România!
Ce a apărut pe contul de Instagram al Elenei, la câteva zile după nunta cu Ianis Hagi. Fanii au reacționat imediat. ”Atât de puri”
Ce a apărut pe contul de Instagram al Elenei, la câteva zile după nunta cu...