Când se schimbă banii în România. O analiză a publicației germane Merkur arată când ar putea trece România și Bulgaria la moneda euro.
România ar urma să o adopte cu o întârziere de câțiva ani față de Bulgaria.
Analiza publicată de prestigioasa publicație germană Merkur aduce o perspectivă asupra momentului în care România și Bulgaria ar putea adopta moneda euro. Potrivit acestui material, vecinii de la sud de Dunăre ar putea trece la euro începând cu acest an, dacă bulgarii nu se vor răzgândi din nou și condițiile economice vor permite această tranziție.
De la 1 ianuarie 2025, România și Bulgaria au devenit membre cu drepturi depline ale spațiului Schengen, un pas care marchează eliminarea controalelor la frontierele terestre dintre aceste și celelalte state membre.
Această integrare nu doar că simplifică fluxurile de persoane și mărfuri, dar și creează premise pentru o creștere economică mai dinamică în ambele țări.
România și Bulgaria rămân în continuare printre destinațiile de călătorie mai puțin aglomerate din Uniunea Europeană. Totuși, acest lucru ar putea suferi schimbări semnificative în urma apartenenței la Schengen.
Eliminarea birocrației suplimentare la frontiere facilitează accesul turiștilor și ar putea transforma destinații precum Nisipurile de Aur de la Marea Neagră sau peisajele pitorești ale Transilvaniei în opțiuni mult mai atractive pentru vizitatori, potrivit stiridiaspora.ro.
Deși integrarea în spațiul Schengen reprezintă o etapă importantă, adoptarea monedei euro rămâne un obiectiv în curs de realizare pentru ambele țări.
Bulgaria pare să fie mai aproape de acest deziderat, cu o dată preconizată pentru trecerea la euro pe 1 ianuarie 2026. Dimitar Radev, președintele Băncii Naționale a Bulgariei (BNB), a declarat că infrastructura tehnică necesară pentru această tranziție este deja pregătită, dar succesul depinde de reducerea inflației la un nivel considerat acceptabil.
România, pe de altă parte, întâmpină mai multe provocări în acest sens. Conform datelor publicate de Euractiv, adoptarea euro ar putea fi luată serios în discuție abia în jurul anului 2029. Această diferență reflectă complexitatea reformelor economice și instituționale necesare pentru alinierea economiei românești la criteriile zonei euro.
Bulgaria ar urma să treacă la moneda euro în 2025, după ce a ratat termenul inițial de 1 ianuarie 2024.
La rândul ei, România a renunțat până să și mai avanseze un termen, după ce ratat țintele programate în 2014, 2015, 2019 și 2024.
Euro este în prezent moneda a 20 de state membre ale UE, fiind utilizată zilnic de aproximativ 350 de milioane de oameni.
Țara care a aderat cel mai recent la zona euro este Croația, care a introdus moneda comună la 1 ianuarie 2023. Statele membre din zona euro sunt Austria, Belgia, Croația, Cipru, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania și Țările de Jos.
Potrivit Comisiei Europene, printre avantajele adoptării monedei euro se numără:
ușurința cu care prețurile pot fi comparate între țări, ceea ce stimulează concurența între întreprinderi, aducând astfel beneficii consumatorilor;
stabilitatea prețurilor;
întreprinderile pot să vândă și să cumpere în zona euro și să facă un comerț cu restul lumii mai ușor, mai ieftin și mai sigur;
o mai bună stabilitate economică și condiții propice pentru creștere economică;
piețe financiare mai bine integrate și, prin urmare, mai eficiente;
o mai mare influență în economia mondială.
Printre dezavantajele introducerii monedei unice amintite de Comisia Europeană se numără:
Costuri de tranziție. Implică în primul rând cheltuielile pentru modificarea formularelor, listelor de prețuri, etichetelor, documentelor tipizate de birou, actelor bancare, bazelor de date, programelor software, caselor de marcat, automatelor bancare și contoarelor computerizate bancare etc.;
Piața de muncă din domeniul bancar. Adoptarea monedei euro va duce dispariția unor locuri de muncă, în special în domeniul bancar și al caselor de schimb valutar, motivată de pierderea de către bănci a veniturilor provenite din convertirea devizelor;
Șocurile economice, greu de contracarat. Cursul euro nu va mai putea fi reglat de Banca Națională a României. Astfel, șocuri economice nu mai pot fi contracarate prin ajustarea ratei dobânzilor, intervenția asupra ratei de schimb şi ajustarea fiscală.
Creșteri de prețuri. Experiența altor state arată că există riscul real să apară creșteri de prețuri prin efectul de rotunjire prin adaos la prețuri mai atractive sau de exploatare a confuziei consumatorilor. Creșterile de prețuri după adoptarea monedei euro au afectat, în principal, mărfurile și serviciile cel mai frecvent achiziționate.