NEWS

Candidatura lui Călin Georgescu, contestată la CCR și la BEC. Ședință de urgență la Curtea Constituțională UPDATE Dovezile depuse

Candidatura lui Călin Georgescu contestată la CCR și la BEC. Ședință de urgență la Curtea Constituțională UPDATE Dovezile depuse
Sursă foto: INQUAM Photos/George Călin

Nici bine nu a apucat să fie depusă, candidatura lui Călin Georgescu a fost contestată la Biroul Electoral Central. Rectorul SNSPA, Remus Pricopie este cel care a depus contestația, aducând mai multe dovezi în acest sens.

UPDATE: Contestație la CCR

Conform surselor Digi24, Curtea Constituțională a României se reunește de urgență sâmbătă pentru a analiza și o sesizare depusă împotriva candidaturii la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu, aflat în control judiciar.

De asemenea, avocatul Adrian Toni Neacşu, fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a precizat că BEC a trimis sesizările la CCR, dar dosarele nu au obiect, atâta timp cât BEC nu s-a pronunţat cu privire la admiterea sau respingerea candidaturii.

”Cele 2 contestatii au fost trimise de BEC către CCR, singura care, potrivit legii, poate solutiona contestatiile de felul acesta. Evident ca în momentul ăsta sunt premature, pentru ca încă nu avem o hotărâre a BEC, deci le lipseşte obiectul”, a scris Adrian Toni Neacşu pe Facebook.

UPDATE: O nouă contestație la BEC, depusă de un avocat

Avocatul Bogdan Ionescu, este a doua persoană care a contestat la Biroul Electoral Central candidatura lui Călin Georgescu, după rectorul SNSPA Remus Pricopie, afirmând că Georgescu „are declaraţii absolut şocante pentru orice persoană de bun simţ şi de bună credinţă”. Contestatarul candidaturii lui Georgescu a explicat că prin „ideologie profund antisemită, profund homofobă, pro-antonesciană” Georgescu încalcă limitele Constituţiei, iar astfel candidatura sa nu îndeplineşte „condiţiile de eligibilitate pe plan constituţional”.

„Am adresat o cerere BEC solicitând acestei instituţii să nu înregistreze candidatura domnului Călin Georgescu. Am mers pe nişte idei similare celor evocate de domnul profesor Pricopie şi în esenţă am apreciat că BEC are competenţa, îndrituirea, chiar obligaţia de analiza nu doar pentru candidatul  Călin Georgescu, pentru orice alt candidat, dacă respectiva candidatură îndeplineşte condiţiile de eligibilitate pe plan constituţional”, a declarat Bogdan Ionescu vineri după amiază, într-o intervenţie la Antena 3.

Acesta spune că interpretarea sa este aceea că BEC trebuie să acţioneze şi în spiritul Constituţiei, amintind că în hotărârea prin care s-au anulat alegerile se arată că BEC are obligaţia „de a analiza condiţiile de eligibilitate din punct de vedere al Constituţiei”.

„Am avut ca punct de pornire Decizia nr 2 din 2024 a Curţii Constituţionale, cazul Şoşoacă. Şi acolo Curtea Constituţională  a analizat conduita şi declaraţiile publice ale candidatei Şoşoacă şi efectele acestei conduite şi declaraţi pe plan constituţional. În opinia mea – şi îmi asum deplin următoarele aformaţii– domnul Călin Georgescu nu îndeplineşte aceste condiţii de eligibilitate fiind  o persoană nu numai cu un discurs, cu o ideologie profund antisemită, profund homofobă, pro-antonesciană.

Elogiază criminali de război, bunăoară Ion Antonescu, elogiază criminali psihopaţi de genul Corneliu Zelea Codreanu, elogiază Mişcarea Legionară.  Are nişte declaraţii absolut şocante pentru, spun eu, orice persoană de bun simţ şi de bună credinţă”, a declarat avocatul Bogdan Ionescu, conform News.ro.

Întrebat dacă va contesta la Curtea Constituţională candidatura lui Georgescu, în situaţia în care aceasta va fi admisă de BEC, avocatul a răspuns: „Indubitabil, este deja pregătită”

Candidatura lui Călin Georgescu, contestată la BEC

La maxim o oră după ce Călin Georgescu a venit la Biroul Electoral Central alături de fanii săi, la instituție a fost înregistrată o contestație la candidatura sa.

Remus Pricopie, rectorul SNSPA, este cel care a făcut contestația și a explicat la Digi24 că lucrează de multă vreme la acest document împreună cu studenții. S-au adunat dovezi, precum și declarațiile făcute de Călin Georgescu care contravin statului de drept.

“Vineri, 7 martie 2025, rectorul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), prof. univ. dr. Remus Pricopie, a depus, în scris, la Biroul Electoral Central (BEC), o contestație la înregistrarea candidaturii domnului Călin Georgescu la funcția de Președinte al României din anul 2025, în temeiul dispozițiilor art. 27 și urm. din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 12 septembrie 2011, cu modificările și completările ulterioare și respectiv ale Constituției României”, este menționat în cadrul unui comunicat de presă, pe site-ul SNSPA.

“Contestația se bazează pe argumente solide de natură constituțională și juridică, care evidențiază incompatibilitatea discursului și comportamentului candidatului cu valorile democratice și constituționale ale statului român”, se mai menționează în comunicat.

Totodată, rectorul SNSPA a solicitat Biroului Electoral Central câteva lucruri, și anume:

  • verificarea îndeplinirii condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege pentru candidatura la funcția de Președinte al României din anul 2025 și,
  • respingerea candidaturii domnului Călin Georgescu, la alegerile pentru funcția de Președinte al României din anul 2025, constatând că se încalcă condițiile de eligibilitate prevăzute de dispozițiile constituționale ale art.1 alin.(3) și (5), ale art.82 alin.(2), corelate cu cele ale art.148 și 149, cu referire la valorile democrației, la statul de drept, la respectarea Constituției corelate cu garanția politico-militară a acestora, respectiv apartenența României la UE și NATO.

„Demersul se întemeiază pe faptul că BEC are obligația să analizeze candidaturile în raport de condițiile de formă și de fond prevăzute de Legea nr. 370/2004 privind alegerea Președintelui României, precum și în raport de hotărârile Curții Constituționale (CCR) în materia alegerilor prezidențiale pronunțate în temeiul art. 146 lit. f) din Constituție, întrucât aceste hotărâri reflectă un contencios electoral obiectiv și sunt general obligatorii (toate hotărârile luate în această materie precizează acest lucru în mod expres).

Hotărârile CCR sunt obligatorii atât în privința dispozitivului, cât și a considerentelor, iar conform jurisprudenței CCR, dispozitivul și considerentele sunt general obligatorii, ca expresie a art. 147 alin. (4) din Constituție. Această regulă stabilită pe cale jurisprudențială se aplică atât deciziilor CCR, cât și hotărârilor CCR, pentru că hotărârile, la fel ca deciziile sunt expresia aceluiași rol constituțional, anume rolul de a asigura supremația Constituției.

Fiind general obligatorii pentru viitor, considerentele hotărârilor CCR fac parte din fondul activ al ordinii juridice constituționale. Ca atare, sunt obligatorii pentru toate autoritățile/instituțiile statului, inclusiv pentru BEC, în realizarea competenței legale prevăzute de Legea nr. 370/2004”, potrivit aceluiași comunicat de presă, citat de B1tv.

Conform legii, Biroul Electoral Central trebuie să se pronunțe în termen de 48 de ore.

Remus Pricopie: Mă simt dator față de tineri și generațiile viitoare

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, a declarat că a făcut acest demers, de a contesta candidatura lui Georgescu „deoarece obligația de a respecta Constituția nu este doar o cerință formală în momentul preluării mandatului prezidențial, ci o condiție fundamentală de eligibilitate”.

„Am considerat necesar să recurg la acest demers deoarece obligația de a respecta Constituția nu este doar o cerință formală în momentul preluării mandatului prezidențial, ci o condiție fundamentală de eligibilitate. Orice persoană care aspiră la funcția supremă în stat trebuie să dovedească, fără echivoc, respectul față de valorile democratice, ordinea constituțională și angajamentele internaționale ale României.

În calitate de profesor și rector al unei universități din România, mă simt dator față de români, dar mai ales față de tineri și generațiile viitoare, să iau atitudine împotriva oricărei încercări de a submina principiile fundamentale ale democrației și statului de drept. Viitorul acestei țări depinde de respectarea valorilor constituționale și de promovarea unei conduite politice care să inspire încredere și stabilitate.

Conduita unui candidat la Președinție nu poate fi redusă la o simplă declarație de conformitate cu legea, ci trebuie să reflecte un angajament real față de principiile statului de drept, manifestat printr-un discurs public coerent, loial și orientat spre consolidarea democrației. Din acest motiv, am sesizat Biroul Electoral Central, pentru că respectarea Constituției și a valorilor sale nu este o opțiune, ci o obligație expres prevăzută de Legea fundamentală și consolidată prin jurământul de credință. În fața unor încălcări atât de grave ale acestor principii de către candidatul Călin Georgescu, consider că nu putem rămâne pasivi.”, a susținut rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie.

Georgescu: Curaj și siguranță pentru poporul român

Candidatul independent, susținut de partidele parlamentare AUR și POT, și-a depus candidatura pentru alegerile din luna mai, vineri, 7 martie, la ora 16:00, la Biroul Electoral Central (BEC).

”Viitorul poporului român stă în măreția lui, în spiritul său neînfricat, și categoric în măinile lui Dumnezeu, în care crede cu toată ființa sa. Curaj și siguranță pentru poporul român”, a declarat la ieșire Călin Georgescu.

El a continuat că:

”Pe 6 decembrie 2024 a fost ucisă democrația, iar astăzi, pe 7 martie 2025, poporul a înviat-o. Spun tuturor că este bine să ne luptăm pentru libertate și pentru pace. Pacea nu o primim, trebuie să te lupți pentru ea”, a mai afirmat candidatul.

Alături de el, în instituție au intrat soția Cristela, George Simion și Anamaria Gavrilă liderii AUR și POT, partide suveraniste care îl susțin pe Georgescu.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele