Prețul benzinei s-a majorat deja cu 2 bani pe zi în 2022, iar estimările analiștilor pentru prețurile carburanților în următoarele luni sunt sumbre petru șoferi.
Deoarece prețul benzinei s-a scumpit cu aproximativ 30 de bani pe litru, adică cu 2 bani pe zi, din cauza accizei majorată de la 1 ianuarie, specialiștii spun că banii pe care îi vom achita pe viitor pentru un litru de carburant va depăși pragul psihologic de 7 lei.
La scumpirile de până acum a contribuit și scumpirea barilului de petrol, iar un plin a ajuns să fie chiar și cu 30 de lei mai scump, informează Digi24ro.
Analiștii economici spun că prețurile vor continua să crească și preconizează că, în doar câteva luni, litrul de carburant va sări de pragul de 7 lei.
Prețul mediu al benzinei era la începutul anului de 6.12 lei, iar cel al motorinei 6.07 lei.
Pe 17 ianuarie, litrul de benzină se vindea chiar și cu 6.50 lei, iar cel de motorină, cu 6.52 lei.
„Creșterea prețurilor este influențată, pe de o parte, de scăderea cererii ca urmare a restricțiilor impuse de noul val pandemic, iar pe de alta de scumpirea petrolului, a energiei electrice, necesare în procesul de rafinare. La acestea se adaugă costurile operaționale ale benzinăriilor, în creștere semnificativă față de anul trecut”, a declarat Adrian Negrescu, analist financiar.
Cei care vor să cumpere benzină mai ieftină sunt sfătuiți să meargă la benzinăriile de la marginea orașului sau de pe drumurile naționale, unde litrul de carburant este mai ieftin cu 10, chiar 15 bani.