NEWS

Care vor fi următoarele modele Dacia electrice? Directorul executiv al companiei a vorbit despre acestea

Care vor fi următoarele modele Dacia electrice Directorul executiv al companiei a vorbit despre acestea

Denis Le Vot, directorul general al mărcii Dacia la nivel mondial, aflat în România împreună cu Jean-Dominique Senard, președintele grupului Renault, a dezvăluit care vor fi următoarele modele Dacia electrice și pașii către electrificare ai mărcii românești de la Mioveni.

Sandero, Duster și Bigster sunt următoarele modele Dacia electrice, a dezvăluit, conform Economica.net, într-o discuție cu patru jurnaliști români, șeful Dacia la nivel mondial.

În plus, acesta a declarat că motoarele termice ale grupului Renault vor continua să existe pe piață cel puțin 13 ani de acum înainte.

„În cazul mașinilor termice, inclusiv hibride, vedem cel puțin 13 ani (n.n. – până în 2035 când mașinile termice nu vor mai putea fi vândute în Europa) de existență, ceea ce înseamnă două generații de vehicule. Asta, desigur, dacă până în 2035 lucrurile nu vor sta altfel din punct de vedere legislativ. Iar povestea termicelor nu se încheie nici în 2035 pentru că există un spectru internațional, dincolo de Europa”, a menționat Denis Le Vot.

Când apar următoarele modele Dacia electrice

În privința planurilor de electrificare ale mărcii Dacia, Denis Le Vot a explicat că aceasta va fi necesară la un moment dat.

„Situația nu trebuie privită separat, ci la nivel de grup. Dacă Dacia ar fi fost singură s-ar fi luptat mult cu reglementările CAFE. Cu ajutorul Renault lucrurile sunt mult mai ușor de realizat. Deci, este vorba despre doi frați care joacă un joc inteligent. Strategia noastră deliberată este să fim campioni ai segmentului ICE (mașini cu motoare termice) atât de mult cât vom putea. Și putem! Pentru că avem Renault care ajută Dacia cu reglementările CAFE (n.n. – prin scăderea mediei emisiilor la nivel de grup) și avem mașini foarte ușoare cu motoare mici. Asta înseamnă eficiență în materie de emisii de CO2”, a declarat șeful Dacia.

Astfel, primul următor model, după Spring, care va deveni electric, va fi Sandero. Acest lucru se va întâmpla, cel mai probabil, în 2028 – 2029, pentru ca apoi, undeva în 2032-2033 să apară pe piață și noile generații electrice ale Duster și Bigster.

„Ce se va întâmpla exact până atunci mă bucur să pot spune că nu știu. Pentru că avem norocul de a avea timp să decidem. Ideea este că, atunci când vom hotărî să facem noi modele Dacia electrice, vom putea lua de pe rafturile celei mai bune companii din Europa în domeniul mașinilor electrice (n.n – Renault) exact ceea ce ne trebuie. Noi, Dacia, nu trebuie să ne asumăm riscuri majore. Trebuie doar să studiem piața și să luăm tehnologiile corecte de pe raftul de care vorbeam”, consideră Denis Le Vot.

CEO-ul Dacia a dat însă ca exemplu modelul Jogger care va apărea pe piață peste doar trei luni.

„Va folosi tehnologia E-Tech a Renault. Pentru că a venit timpul pentru asta. Deci mașina va fi hibridă, va avea cutie automată pentru că mulți își doresc asta, va oferi 140 CP și va fi eficientă din punctul de vedere al emisiilor. Pentru toate astea, noi, Dacia, nu trebuie să investim aproape nimic. Pentru că mergem pe rafturile Renault Group, ne luăm ce ne trebuie, și toată lumea este fericită”.

Versiunea Dacia Sandero electrică nu va fi produsă la Mioveni

Dacă sistemul de propulsie pentru Dacia Jogger va fi produs la Mioveni, nu același lucru se va întâmpla și cu viitoarea generație Sandero care va avea și versiune electrică, notează sursa citată. Această informație reiese din declarația lui Denis Le Vot care notează că „se poate vedea o «specializare» în privința producției de mașini Dacia. Mașinile «low drive» (n.n. – cu gardă la sol redusă) fiind produse în Maroc, ai cele «high drive» (n.n. – cu gardă mai înaltă) în România.

În final, șeful Dacia la nivel mondial a ținut să scoată în evidență niște cifre care arată că Dacia nu este deloc un brand care a evitat să reducă emisiile poluante.

„Astăzi, circa 12% din vânzările Dacia sunt mașini pur electrice, Spring. Este mai mult decât media pieței (n.n. – circa 10% – 11% din totalul vânzărilor din Europa). Dacă spui cuiva că Dacia este la fel de bine electrificată ca întreaga piață îți spune că ești nebun. Dar acestea sunt cifrele reale. În plus, mai bine de 30% din vânzările Dacia sunt versiuni cu GPL. Combinate, asta înseamnă că aproape 50% din vânzări sunt mașini cu emisii reduse sau zero”, a explicat Denis Le Vot.

În plus, el a notat și că 60% dintre cei care cumpără un nou model al mărcii românești nu au avut un vehicul Dacia sau Renault înainte.

„Deci vin de la alte branduri. Acest procent este mare prin comparație cu concurenții noștri. De la achiziție până la vânzare un posesor de Dacia ține mașina opt ani. Când ajung totuși să își vândă modelul Dacia, 75% dintre posesori rămân în «familie» cumpărând fie alte modele ale mărcii, fie modele Renault. Aceste rezultate din studiile noastre ne arată că Dacia aduce noi clienți grupului. Și, în acest timp, nu înghite clienți de la Renault deloc”.

bogdan@mediaflux.ro Bogdan Coroamă este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Univerității Hyperion. Și-a început cariera în presă în anul ... vezi toate articolele