Carmen Brumă îți spune ce să faci ca să nu te îngrași de sărbători

de: Ileana Voicu Ghinea
09 12. 2021
carmen-bruma

Carmen Brumă este una dintre cele mai puternice voci din România atunci când vine vorba despre stil de viață sănătos, alimentație sănătoasă și mișcare. De fiecare dată când este întrebată ce și cum să aplicăm ca să stăm departe de kilogramele în plus, iubita lui Mircea Badea oferă soluții utile și la îndemâna tuturor.


Așa cum obișnuiește în fiecare an, în prag de sărbători, și anul acesta Carmen Brumă a făcut un decalog al lucrurilor pe care să le faci ca să nu te îngrași de sărbători.

În principiu, lucrurile sunt clare și extrem de simple. Ca să fentăm depunerea kilogramelor în plus în această periodă și nu numai, ne este recomandat să fim echilibrați și cumpătați. Bunăoară, de exemplu, în cazul în care preparatul nostru favorit este vedetă în meniul de sărbători, Carmen Brumă ne recomandă să gustăm o singură dată din el și neapărat să nu fie seara.

VĂ RECOMANDĂM ȘI: Dieta Carmen Brumă: 8 sfaturi care te ajută să slăbești rapid și sănătos

De asemenea, specialistul în nutriție atrage atenția asupra numărului de mese pe care ne este recomandat să le servim într-o zi. 3 mese și neapărat două dintre ele să conțină salate din legume proaspete.

Desertul, dacă musai ne dorim să-l servim, de preferat este să o facem după masă, niciodată între ele sau, și mai bine ar fi să înlocuim una dintre mese cu desertul preferat. În acest mod ne asigurăm că impactul glicemic nu este atât de mare.

O oră de mișcare pe zi, fie că vorbim despe o plimbare în aer liber, mers alert, bicicletă, această rutină trebuie să existe musai în planul nostru zilnic. Alcoolul, spune Carmen Brumă, este pe de altă parte unul dintre cele mai consumate produse în perioada sărbătorilor. Dacă îl limităm la maxim 3 pahare pe zi, este mai mult decât suficient.

„Ar trebui evitate combinaţiile cu foarte multă grăsime şi făinoase, cel puţin la aceeaşi masă. Ar fi bine să îţi faci o listă cu preparatele de Crăciun care îţi plac şi la care nu vrei să renunti şi să le eşalonezi pe mai multe mese, să nu le mănânci pe toate o dată, iar masa de seară să fie una mai uşoară. Altfel, nu te vei odihni aşa cum trebuie, dacă stomacul este mult prea încărcat şi organismul se chinuie să digere noaptea când el ar trebui să se refacă”, a mai spus vedeta.

Și, la final de toate, Carmen Brumă ne sfătuiește să alegem o singură zi în care să facem abuz, celelalte, de preferat, este să le păstrăm în limitele echilibrului alimentar.

Carmen Brumă îți spune când și cum să consumi produsele tradiționale de Crăciun

Cozonacul, salara de boeuf, slănina, toba, jumările… când și cum le servim? În prima parte a zilei, la mese separate, deloc? Multe întrebări la care specialistul nostru în nutriție răspunde scurt și la obiect.

„Cozonacul se mănââncă în prima parte a zilei sau după un antrenament (sau altă formă de mișcare fizică). Cantitate: o felie maximum două pe zi. Salata de boeuf, marea problemaă este maioneza, cu cât mai puțină, cu atât mai bine! Cantitate: 3 linguri dacă o mâncați ca fel unic! Slănina, toba și jumările, au multaă grăsime și trebuie consumate în cantitaăți mici, 30-50 grame.”, conchide Carmen Brumă.