NEWS

Carnagiu în oraşului Sumî din Ucraina. O rachetă rusească a făcut zeci de victime. 31 de morți și 84 de răniți UPDATE

Carnagiu în oraşului Sumî din Ucraina. O rachetă rusească a făcut zeci de victime. 31 de morți și 84 de răniți UPDATE
sursa foto: X

Carnagiu în oraşului Sumî din Ucraina. Cel puțin 20 de persoane au fost ucise de o rachetă lansată duminică de forţele ruse asupra oraşului Sumî, din nord-estul Ucrainei, a anunţat primarul localităţii, Artem Kobzar, citat de Reuters.

UPDATE: 31 de morți și 84 de răniți

Potrivit unui ultim bilanţ publicat de serviciile de salvare ucrainene, atacul cu rachetă a ucis cel puţin 31 de persoane, dintre care doi copii, şi a rănit alte 84 de persoane.

Știrea inițială:

Carnagiu în oraşului Sumî din Ucraina

‘Ruşii au lovit oraşul Sumî cu rachete, omorând civili”, a scris Andrii Iermak, şeful de cabinet al preşedintelui Ucrainei, într-o postare pe platforma X.

Andrii Kovalenko, coordonatorul Centrului pentru combaterea dezinformării din Ucraina, a remarcat că lovitura a survenit după vizita emisarului american Steve Witkoff la Moscova.

‘‘Rusia construieşte toată aşa-numită diplomaţie … în jurul loviturilor asupra civililor”, a scris el pe Telegram.

Steve Witkoff, emisarul special al preşedintelui american Donald Trump pentru Ucraina, a discutat vineri, la Sankt Petersburg, cu preşedintele rus Vladimir Putin în legătură cu perspectivele păcii în Ucraina.

Armata ucraineană spune că a interceptat şi distrus 43 din cele 55 de drone lansate în cursul nopţii

Pe de altă parte, armata ucraineană a anunţat duminică dimineaţă că unităţile sale au interceptat şi distrus 43 din cele 55 de drone lansate în cursul nopţii de forţele ruse către zone din nordul, sudul şi centrul Ucrainei.

Rusia a lansat o agresiune ilegală, nejustificată şi neprovocată contra Ucrainei în februarie 2022 şi controlează în prezent circa 20% din teritoriul ucrainean. Forţele ruse au avansat lent în estul Ucrainei, deşi în prezent conflictul este dominat de lovituri cu rachete şi drone.

Ministerul Apărării rus a declarat sâmbătă că Ucraina a efectuat cinci atacuri asupra infrastructurii energetice ruse în precedentele 24 de ore.

Ucraina şi Rusia au convenit luna trecută să nu-şi mai lovească infrastructura energetică, ulterior cele două părţi acuzându-se reciproc de încălcarea acestui moratoriu.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele