Pericol iminent. Carnea de porc din România dispare de la zi la zi, din galantare, locul ei fiind luat de carnea adusă din export. Mai mult de 80% din carnea pe care o consumăm este adusă din străinătate.
Conform calculelor în România se consumă anual 9 milioane de porci – 720.000 de tone de carne – în echivalent porci. Din aceştia, 6 milioane de porci vin din afara ţării sub formă de carcasă – peste 350.000 de tone în 2022 – în echivalent porci. Însă din străinătate nu vine doar carcasă, ci şi purcei. Adică, încă 1 milion din purceii îngrăşaţi în fermele comerciale din România sunt aduşi din străinătate. Astfel, din 9 milioane de porci consumaţi în România, 7 milioane sunt din import, ceea ce reprezintă 77% din consum, conform ZF.
„E nevoie să direcţionăm bani, granturi, garanţii şi fonduri europene în maternităţile de animale, în special de porci. În acest moment importăm purcei pentru îngrăşare şi abatorizare. Importăm peste 1 milioane de purcei pe an. Creşterea purcelului în sine este un business care are o valoare adăugată foarte mare, dar care ne lipseşte“, a spus Marius Gavrea în cadrul emisiunii de business ZF Live.
România are un consum financiar anul de aproape 60 de milioane de euro, bani care se duc pe importul a peste 70% din porcii îngrăşaţi în fermele comerciale.
„Importăm purcelul de 25 kg, cam de două, trei luni, după care îl îngrăşăm în România, iar asta e un fel de «lohn», dacă avem doar îngrăşătoria, nu şi un flux integrat. Avem nevoie de maternităţi de scrofiţe în care să se nască purcei, în loc să îl importăm purcelul cu 40 până la 80 euro şi apoi să vindem porcul îngrăşat la 100 kg cu 1,5 euro/kg de carne“, a mai spus Marius Gavrea.
În 2022, România a importat 974.000 de animale domestice din specia porcine, cu o greutate mai mică de 50 kg, şi peste 47.000 de animale vii din specia porcine, cu o greutate mai mică de 50 kg, potrivit datelor de la INS. Aceşti purcei, peste 1 milion la număr, cântăresc în medie 28 kg şi au costat 59,5 milioane de euro.
Marius Gavrea a completat că valoarea adăugată este mult mai mică pentru îngrăşarea porcului decât pentru maternităţile de porci, investiţii prin care sectorul s-ar dezvolta.
„Dacă ai purcelul, apoi porcul gras, apoi abatorizare şi în final te duci spre procesare şi vânzarea în carmangerii, valoarea adăugată rămâne în ţară. Ar trebui să ne gândim la asta şi astfel vom reduce deficitul comercial“, a subliniat Gavrea.
La finalul anului 2021, Ioan Ladoşi, preşedinte al Asociaţiei de Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), spunea că circa 1,5 milioane de purcei au fost importaţi din cei 3,7 milioane îngrăşaţi în România. „Se doreşte o creştere a efectivelor de suine, de femele, cu 100.000 de capete în următorii 2-3 ani, iar acest lucru este o iluzie, pentru că nu ai de unde să iei atâtea femele pentru reproducţie“, spunea acesta la momentul respectiv.
„Durează 2,9 ani să populezi o fermă de scroafe, care este cea mai valoroasă, iar despăgubirile, în caz că a fost distrusă de pesta porcină africană, reprezintă 30% din costurile totale. Despăgubirile se dau pentru greutatea porcilor în kg de carne rezultate ca urmare a sacrificării şi producţiei de carne. Însă, pe lângă asta, sunt 10-15 spălări care se fac pentru curăţarea fermelor, apoi trebuie să populezi cu porci santinela într-o hală. Pierzi valoarea posibilă de vânzare a efectivelor pe care ai fi putut să le vinzi, pentru că într-un an o scroafă fată de 2-2,2 ori, purcei care merg spre îngrăşare. Acum suntem într-o situaţie teribilă, care se va acutiza. Chiar dacă fac investiţii marii crescători de porci, producţia de carne în urma investiţiilor acestora ar putea să mai crească cu 10% producţia, dar e nevoie de jucători noi, e nevoie de ani ca România să acopere deficitul de peste 70% pe care îl are la carnea de porc“, explică un specialist din sectorul creşterii porcilor.