NEWS

Casa de Pensii a anunțat oficial! Vești privind banii cuveniți celor aproape cinci milioane de seniori

Casa de Pensii a anunțat oficial Vești privind banii cuveniți celor aproape cinci milioane de seniori
sursa foto: colaj foto/Facebook Simona Bucura Oprescu

 Casa de Pensii a anunțat oficial, într-o informare, la cât a ajuns pensia medie în România și ce se întâmplă cu numărul de seniori din țara noastră.

Un număr de 4.752.548 de pensionari era înregistrat în martie 2024 în România, cu 3.890 persoane mai puţine comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.247 de lei, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

Casa de Pensii a anunțat oficial! Vești privind banii cuveniți celor aproape cinci milioane de seniori

Valoarea totală a drepturilor de pensie cuvenite s-a ridicat la aproape 10,68 miliarde lei. Din totalul pensionarilor, 636.266 aveau perioade lucrate în agricultură, pensia medie fiind de 637 de lei.

Potrivit statisticilor CNPP, din totalul pensionarilor din sistemul public de pensii, numărul celor care s-au pensionat la limita de vârstă era de 3.812.232 de persoane, dintre care 2.189.608 femei, în timp ce pensia medie se situa la 2.505 de lei.

Pensie anticipată au primit, în martie 2024, un număr de 5.089 de persoane (3.156 de lei, pensie medie), pensie anticipată parţială 88.869 de persoane (2.302 de lei pensia medie) şi pensie de invaliditate 394.470 de persoane (pensie medie de 961 lei), dintre care 44.952 de persoane pentru gradul I de invaliditate (828 lei, pensie medie).

În aceeaşi lună, pensia de urmaş s-a acordat unui număr de 451.769 persoane (1.176 lei pensia medie), în timp ce ajutor social au primit 119 de pensionari (531 de lei, în medie).

Anunțul lui Daniel Baciu privind a doua recalculare a pensiilor

Schimbarea recentă în legea pensiilor vine sub forma unei a doua recalculări pentru anumite categorii de pensionari. Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii Publice, a făcut aceast anunț, explicând că această recalculare va afecta pensionarii care primesc sporuri pentru care se plătesc contribuții.

Este o modificare semnificativă în legea pensiilor, deoarece până acum aceste sporuri nu erau luate în considerare în calculul pensiilor. Ele includ venituri brute care provin din sporuri cu caracter nepermanent, cum ar fi al 13-lea salariu, acorduri globale sau diverse prime și sporuri primite sporadic pe parcursul activității. De la 1 septembrie 2024, aceste sporuri vor fi luate în calcul la calculul pensiilor, cu condiția ca asupra lor să fi fost datorate și achitate contribuții de asigurări sociale.

„Există și o noutate în noua lege a pensiilor, faptul că acele venituri brute care includ și sporurile cu caracter nepermanent, și aici mă refer la al 13-lea salariu, la acordul global, la diferite prime și sporuri pe care le-au primit sporadic în activitate și nu au avut acel caracter permanent, lună de lună. Aceste sporuri nu sunt în prezent luate în calcul, pentru că nu au această frecvență de caracter permanent, și noi intenționăm ca de la 1 septembrie să le luăm în calcul la calculul pensiilor, cu condiția ca asupra acestor sporuri să se fi datorat și să se fi achitat contribuții de asigurări sociale”, a declarat şeful CNPP.

[email protected] - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele
Parteneri
Armată obligatorie în țara europeană unde trăiesc mulți români! Legea a fost înaintată de adjunctul șefului de guvern
Armată obligatorie în țara europeană unde trăiesc mulți români! Legea a fost înaintată de adjunctul...
Afacerea cu care un român a dat lovitura! Ideea genială prin care ajunge să câștige și 200 de lei în doar câteva minute
Afacerea cu care un român a dat lovitura! Ideea genială prin care ajunge să câștige...
Iohannis a discutat la telefon cu Zelenski. România îmbrăţişează soluţia de pace propusă de Ucraina
Iohannis a discutat la telefon cu Zelenski. România îmbrăţişează soluţia de pace propusă de Ucraina
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona...
Ce să pui în dulceața de căpșuni ca să-i dai un gust divin. Îți va aduce aminte de copilărie
Ce să pui în dulceața de căpșuni ca să-i dai un gust divin. Îți va...
Sfârşit de linie: După 20 de ani în România, BRD Finance vinde tot şi încetează activitatea. Ce se va întâmpla cu toate creditele clienţilor
Sfârşit de linie: După 20 de ani în România, BRD Finance vinde tot şi încetează...
Care este noul domeniu pe care roboţii pun stăpânire. În urmă cu zece ani, nimeni nu ar fi zis că este posibil să fie atins de aceştia
Care este noul domeniu pe care roboţii pun stăpânire. În urmă cu zece ani, nimeni...
Gara din România prin care a trecut “trenul morții”. Acum a devenit monument istoric
Gara din România prin care a trecut “trenul morții”. Acum a devenit monument istoric
Gabriela Firea, în ipostaze BOMBĂ! 100% nu o recunoști când dansează seducător
Gabriela Firea, în ipostaze BOMBĂ! 100% nu o recunoști când dansează seducător
Noua regulă pentru TELEVIZIUNILE din România. Tocmai s-a dat INTRZIS de la CNA
Noua regulă pentru TELEVIZIUNILE din România. Tocmai s-a dat INTRZIS de la CNA
A murit marele actor al României. Vestea tristă a zilei
A murit marele actor al României. Vestea tristă a zilei
Românii vor intra în Turcia doar cu buletinul. Decizia a fost semnată de preşedintele Recep Erdogan
Românii vor intra în Turcia doar cu buletinul. Decizia a fost semnată de preşedintele Recep...
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de...
Premier în Cehia, fermier în România. Povestea omului care după ce a condus o ţară europeană a venit în ţara noastră şi a preluat o companie agricolă românească
Premier în Cehia, fermier în România. Povestea omului care după ce a condus o ţară...
Reguli noi la bloc. Semnătura care devine obligatorie
Reguli noi la bloc. Semnătura care devine obligatorie
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'
Se dau GRATIS 500 de lei. Cine primește banii
Se dau GRATIS 500 de lei. Cine primește banii
WOW! Cum arăta Gabriela Cristea, acum 20 de ani! Înaltă, slabă, cu fuste mini, făcea furori. Imagini BOMBĂ
WOW! Cum arăta Gabriela Cristea, acum 20 de ani! Înaltă, slabă, cu fuste mini, făcea...