NEWS

CASS eliminat pentru mame, veterani şi alte categorii. Proiectul a fost deja depus

CASS eliminat pentru mame veterani şi alte categorii. Proiectul a fost deja depus
Sursă foto: colaj Mediaflux/Pexels

PSD vrea în continuare ca CASS să fie eliminat pentru mame, veterani și alte categorii sociale. Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, a anunțat că social-democrații au depus deja proiectul și propunerile vor trece cu siguranță.

CASS eliminat pentru mame, veterani şi alte categorii

Luni, 8 septembrie, PSD a depus un proiect de lege pentru eliminarea plății CASS-ului pentru veterani, invalizi, deținuți politici, mame aflate în concediu de creștere a copilului și călugări.

„Noi suntem siguri că vor întruni numărul de voturi, pentru că le vom explica foarte clar în comisiile de specialitate şi în plenul Senatului şi al Camerei Deputaţilor ce înseamnă acest lucru. Ce înseamnă, de exemplu, ca 418 veterani de război, între care sunt 411 sunt veteranii şi şapte sunt văduvele de război să plătească 11.300 de lei pe lună. Nu este un impact foarte mare pe buget, nici nu ar trebui să discutăm de impact, pentru că nu a fost prins în legea bugetului la început de an. Dar este o reparaţie, o echitate din punctul nostru de vedere faţă de aceşti oameni. Şi aceste aspecte trebuie rezolvate în Parlament”, a explicat Marius Budăi pentru Antena3.

Politicianul consideră că aceste categorii de oameni au nevoie de empatia conducătorilor acestei ţări.

„Ne pare rău că nu am fost luaţi în calcul nici la Pachetul I de măsuri, nici la Pachetul II de măsuri asupra acestor aspecte. Dar, în interiorul partidului, s-a solicitat de către foarte mulţi membri: şi parlamentari, şi primari din ţară să mergem pe demersul nostru, pentru că este un demers social-democrat şi să-l ducem în Parlament”.

PSD cere echitate socială

”Spunem răspicat – şi am spus-o şi la Pachetul I de măsuri, şi la Pachetul II de măsuri, şi preşedintele Sorin Grindeanu, în discursul dumnealui de ieri, că avem şi noi opiniile noastre, care trebuie să fie luate în calcul, mai ales atunci când vorbim de echitate socială.

Nu ni se pare normal ca o persoană cu dizabilităţi, de exemplu – să vă dau un exemplu din a treia lege pe care o vom depune, şi aceasta, săptămâna viitoare, să plătească impozit pe maşina care este folosită pentru mobilitatea unei persoane cu dizabilităţi cu grad grav. Să o mute, de exemplu, din punctul A în punctul B, o maşină care să fie adaptată nevoii persoanei cu dizabilităţi, care să fie modificată, conform nevoilor persoanelor cu dizabilităţi, să se plătească impozit pentru ea.

Sunt lucruri pe care trebuie să le rezolvăm, pentru că aici vorbim de echitate socială şi, până la urmă, de empatie faţă de anumite categorii de persoane, care au nevoie de empatia conducătorilor acestei ţări”, a mai declarat Marius Budăi.

Săptămâna trecută, președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat că partidul va depune un proiect de lege pentru eliminarea plății CASS-ului pentru veterani, invalizi, deținuți politici, mame aflate în concediu de creștere a copilului și călugări.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele