BUSINESS

Cât de aproape suntem de recesiune. Ministrul Finanțelor: ”Românii suferă, inflația e ridicată”

Cât de aproape suntem de recesiune. Ministrul Finanțelor Românii suferă inflația e ridicată
Recesiune Sursă foto: Pixabay

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare nu exclude un scenariu în care România să intre în recesiune tehnică. În același timp, acesta e optimist că, pentru anul 2025, cifrele anunță creștere economică.

La un pas de recesiune

Cu câteva ore înainte ca INS să publice datele privind Produsul Intern Brut, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat la Antena3 că e posibilă recesiunea, dar în contextul unei ușoare creșteri economice.

Nu pot să o confirm, mai ales în ipostaza din care vă vorbesc astăzi (recesiunea tehnică, n.r.). Este posibil să avem, pe una dintre serii ajustată sezonier să fie un trimestru negativ. Trebuie să ne uităm la creșterea economică pe 2025. România va avea creștere economică pe 2025, e adevărat mai modestă, mai apropiată de prognoza Comisiei Europene, dar e de apreciat că am menținut România pe creștere, nu e foarte puțin lucru.

Alexandru Nazare a subliniat că dacă nu erau luate măsuri de corecție, problemele bugetare erau mult mai grave. Prin urmare, potrivit ministrului Finanțelor, nu exista alternative la măsurile luate de Guvernul Bolojan:

Suntem cu toții conștienți că măsurile aplicate, absolut necesare fără de care România ar fi fost într-o criză profundă din care nu își putea reveni decât în câțiva ani de zile, dacă aceste măsuri nu erau luate, România suferea un număr de ani, nu își putea reveni imediat. Pierdea ratingul de investiții, nu mai avea acces la fonduri europene, investitorii nu ar mai fi avut încredere, inflația ar fi fost galopantă.

Nu exista alternativă. Corecția dacă nu am fi luat măsuri ar fi fost forțată, făcută de piețe, am fi avut din nou FMI în România. Măsurile ar fi fost mult mai dure, cu un impact mult mai dur asupra oamenilor.

Ministrul a mai subliniat că nu ne aflăm într-un scenariu similar cu cel din 2009, oricât de dificilă e situația din prezent pentru români.

Astăzi, nu trecem printr-o situație fericită. Românii suferă, inflația e ridicată, dar totuși avem în continuare o creștere, menținem o creștere modestă.

Dacă am fi fost puși în fața unei crize majore, ceea ce din punctul nostru de vedere nu e astăzi, primii care ar fi observat ar fi fost investitorii, dar investitorii sunt din ce în ce mai optimiști. Scăderea dobânzilor din ultimele 6 luni la titlurile în lei este de aproximativ 2%.

Nu cred că e vorba de o chestiune structurală, creditarea funcționează, investițiile au crescut, nu avem șomaj exploziv. Nu există nicio comparație între ce se întâmplă acum și în 2009.

INS va face anunțul

Conform economiștilor, pentru a intra în recesiune tehnică, economia României trebuie să aibă două luni consecutive de scădere a Produsului Intern Brut. Informația va fi anunțată vineri, 13 februarie, în rapoartele INS.

Practic, deja sunt indicii că produsul intern brut a scăzut din nou, după reducerea de 0,2% din trimestrul al treilea, ceea ce înseamnă că țara va intra în recesiune tehnică. Principala frână a fost scăderea consumului, pe fondul creșterii TVA și a prețurilor din România după decizia luată de Guvern anul trecut.

În decembrie, a cincea lună cu inflație de aproape 10%, consumul a scăzut cu aproape 3%, un lucru neobişnuit pentru luna cumpărăturilor.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele