NEWS

Cât vom plăti pentru facturile la energie și gaze din această iarnă. Anunțul ministrului Sebastian Burduja

Cât vom plăti pentru facturile la energie și gaze din această iarnă. Anunțul ministrului Sebastian Burduja
Sursa foto: diez.md

Ministrul Sebastian Burduja dă asigurări că facturile la energie și gaze din această iarnă nu vor fi mai mari decât iarna trecută. Acesta mai spune că România are depozitele de gaze naturale ”suprapline” și pregătirile pentru sezonul rece merge bine.

Facturile la energie și gaze nu vor fi mai mari

Conform ministrului Energiei, schema de compensare-plafonare rămâne în vigoare până în luna aprilie 2025, așa că românii nu vor simți nicio creștere a prețului facturilor pe parcursul iernii.

„Preţurile nu vor fi mai mari decât iarna trecută. Schema de compensare-plafonare este în vigoare până la 1 aprilie. A fost important şi este important să-i protejăm pe români, pentru că, aşa cum ştiţi, preţul la gaz, dar şi la energie electrică, acestea depind de lucruri care nu sunt doar la îndemâna României. Depind de situaţia din Orientul Mijlociu, depind de situaţia din Ucraina, depinde de decizia Ucrainei de a continua sau nu tranzitul de gaze ruseşti ş.a.m.d.

Deci, în contextul acestor evenimente excepţionale, schema de compensare-plafonare şi-a făcut treaba şi şi-o va face şi în iarna aceasta. Deci pentru un consumator casnic, el nu va fi facturat cu mai mult de 0,31 lei/kWh la gaz, acela este plafonul maxim, iar la energie electrică, în funcţie de nivelul de consum, 0,68 lei/kWh pentru un consum total sub 100 kWh pe lună sau până la 1,3 lei/kWh pentru un consum de peste 300 kWh pe lună”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, la conferinţa Focus Energetic.

Acesta a mai precizat că pregătirile pentru sezonul de iarnă au început încă de la 1 septembrie.

”Suntem cu pregătirile în bună regulă, în condiţiile unei ierni normale. Câteva episode pe lună, de la câteva zile până la o săptămână de viscol/ger, nu ar trebui să întânpinăm niciun fel de problemă”, a spus Burduja, citat de News.ro.

Ministrul de resort e mulțumit de gradul de umplere în lacurile de acumulare, aproape de 70%. Cât priveşte depozitele de gaze naturale, acestea sunt ”la supraplin”, adică peste 100%, fiind îndeplinită şi ţinta europeană de 70 de zile înainte de termen.

Sebastian Burduja declara recent că România are înmagazinate în acest moment 3,28 de miliarde de normal metri cubi gaze, cu 77 de milioane normal metri cubi mai mult decât anul trecut.

Potrivit legislaţiei europene şi angajamentelor asumate la nivel de ţară, obiectivul de constituire de stocuri de gaze naturale de 90% din capacitatea de înmagazinare, pentru iarna 2024 – 2025, are termen limită data de 1 noiembrie 2024.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele