SHOWBIZ

Cătălin Bordea a divorțat la notar de soția, Livia. S-a scris finalul amorului

Cătălin Bordea a divorțat la notar de soția Livia. S-a scris finalul amorului

Separarea momentului pare să se fi scris. Conform unor informații primite de jurnaliștii de la Cancan.ro în urmă cu doar câteva ore s-ar fi înfăptuit divorțul dintre Cătălin Bordea și soția, Livia.

Cătălin Bordea a divorțat la notar de soția, Livia. S-a scris finalul amorului

Așa cum lesne s-a putut înțelege din toate cele întâmplate în ultima vreme pe marginea acestui subiect, cea care și-a dorit să pună capăt divorțului cât mai curând a fost încă „doamna” Bordea, despre care s-a tot scris că și-ar fi găsit sau regăsit iubirea în persoana altui bărbat și că plecarea în America Express a fost doar o amânare a unui fapt deja evident.

După 8 ani de mariaj, iată, Livia mai are de așteptat în 30 de zile până la pronunțarea divorțului pentru că, în cazul unei separări la notar, legea spune ca celor doi soți să li se dea un răgaz de 30 de zile ca să fie convinși că au luat cea mai bună decizie.

Deși declarații explicite pe marginea acestui subiect nu au venit nici dintr-o parte, nici din cealaltă, Cătălin Bordea declara în urmă cu doar câteva zile, tot pentru Cancan.ro că lucrurile nu-s tocmai bune în viața lui.

„Tot ce pot să spun momentan e că am avut un an greu. M-am întors din America Express cu niște experiențe extraordinare, dar foarte obosit. Probleme personale mari. Mama panicată că i-a recidivat cancerul. Însă încerc să mă țin conștient și lucid pentru că am niște responsabilități. Față de mine, de prietenii care îmi sunt alături și fața de șansa pe care am primit-o de la viață. Dacă cedez și mă anesteziez cu vicii sau alte prostii înseamnă că am plecat din Botoșani degeaba. Sunt oameni care au greutăți mult mai mari și le duc cu demnitate”, a declarat Cătălin Bordea în exclusivitate pentru CANCAN.RO.

Altfel, revenim la un material de tip paparazzi realizat de fotoreporterii Mediaflux.ro în urmă cu doar câteva zile și am putea aprecia că datorită prietenilor Cătălin Bordea pare să mai aibă putere să zâmbească din nou. În ipostazele obținute de paparazzi, Cătălin Bordea afișa zâmbetul unui bărbat în perfect acord cu viața lui, liniștit într-o băiețeală firească.

 

Ileana Voicu Ghinea este absolventă a Facultății de Jurnalism, din cadrul Univerității Media. A debutat în presă în anul 2004, în echipa Revistei Apropo, a lucrat și pentru Revista Pro TV Magazin, ... vezi toate articolele