Medicul Cătălin Cîrstoiu vine cu un anunț surpriză după ce liderii celor două partide din coaliție i-au cerut să vină într-o conferință de presă și să lămurească acuzațiile de incompatibilitate.
Medicul Cîrstoiu a început prin a explica acuzațiile de incompatibilitate.
”Am auzit și eu declarațiile dlui Ciucă și Ciolacu, oricum voiam și eu să fac asta.
Opinia mea este că nici eu, nici presa, doar o instituție poate să constate aceste lucru. Eu nu am făcut nimic care să imi dea mie perspectiva că sunt în stare de incompatibilitate. Am operat și în alte spitale publice, și în Republica Moldova, am oferit opiniile mele medicale și în alte spitale private, am răspuns tuturor. Eu nu fac o chirurgie ușoară, mă ocup de cancere osoare, revizii proteze, nu e un domeniu accesibil, am făcut tot ce am putut să îmi ajut colegii și pacienții, asta e menirea mea.
Legat de Anemona Med, mi-am ajutat colegii și, da, și pacienți pentru că rolul meu a fost să asigur îngrijirea medicală a oamenilor. Sunt absolut liniștit, dorm liniștit.
Pacienții aleg singuri unde merg, la public sau privat, în orice regim privat pot opta pentru consultație plătită sau decontată.”, a explicat medicul.
Cătălin Cîrstoiu a făcut și multe remarci legate de susținerea PSD PNL. El a răspuns la mai multe întrebări din partea presei:
”Eu am vrut să fac o administrație publică în București mizând pe un sprijin politic în consiliul general, nu am vrut să fac o administrație politică.”
Ca să fim mai direcți, eu nu am intrat în cursă că m-am trezit eu că pot fi primar, eu am avut o propunere, mandatul meu pe care mi l-a oferit coaliție, a fost și este pe masa Coaliției. A fost din prima zi.
Acum trei săptămâni eram necunoscut, am devenit cunoscut mai mult prin greșeli, dar ăsta sunt”.
”Am simțit sprijinul domnilor Ciolacu și Ciucă la început, dar m-am simțit cam singur în campania asta.
Am făcut conferința aici pentru că bisturiul nu mi-l ia nimeni din mână.
Eu încerc să lămuresc, nu vreau să conving pe nimeni, este un demers personal, am învățat multe lucruri în perioada asta, legate de oameni, de comunicare.
Am devenit dintr-un candidat pe locul trei, o țintă. Din partea USR, dar nu exclud să fie si din partea PNL si PSD care nu mă plac.
Mandatul meu este, a fost și va fi pe masa Coaliției. Ar fi ilogic să mergi într-o luptă în care nu te sprijini nimeni.
Cinstit, da, îmi pare rău că nu l-am ascultat pe Traian Băsescu când mi-a zis să nu mă bag în această candidatură.
Vă rog să nu mai propagați această poveste pentru că este o mizerie.”
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, că până când doctorul Cîrstoiu nu va explica toate aspectele apărute în spaţiul public, dânsul nu poate merge înainte ca fiind candidat al coaliţiei.
”Eu nu îi cer nimănui să se retragă sau să nu se retragă. Având o experienţă, spun eu, mai mare decât domnul Cîrstoiu, eu i-am făcut o recomandare, şi direct şi prin intermediul dvs, de câte ori m-aţi întrebat.
Domnul Cîrstoiu trebuie să iasă să ţină o conferinţă de presă, aşa cum am convenit cu domnia sa şi cu preşedintele Nicolae Ciucă, şi să explice toate aspectele apărute în spaţiul public”, a răspuns Ciolacu.
Premierul spune că decizia a fost luată împreună cu Nicolae Ciucă, iar medicul Cîrstoiu trebuie să iasă în spațiul public și să explice toate aspectele.
Medicul Cătălin Cîrstoiu este acuzat de incompatibilitate, în urma unei investigații a jurnaliștilor Hotnews. Conform documentelor prezentate, medicul ar fi dat consultații, contracost, la clinica privată a soției sale, în timp ce era managerul Spitalului Universitar. Cîrstoiu susține că este o manevră a adversarilor săi politici și invocă o anchetă din 2020, ale cărei rezultate nu au fost făcute publice nici până acum. Conform investigației, dovada ar veni de la un fost pacient.
Documentele lui demonstrează că, în octombrie 2023, a fost consultat chiar de medicul ortoped Cătălin Cîrstoiu la clinica privată ANEMONA MED, deținută de dr. Monica-Mihaela Cîrstoiu, soția sa. Medicul Cîrstoiu era în același timp, în 2023, manager general al Spitalului Universitar de Urgență București, iar potrivit legii nu putea avea altă funcție, plătită sau neplătită.
Jurnaliștii Hotnews susțin că scrisoarea medicală și parafa doctorului Cîrstoiu erau pe clinica ANEMONA MED, dar factura dată pacientului a venit de la o altă firmă: Praxis Medical. Și aceasta îi aparține soției lui Cătălin Cîrstoiu.