Ministrul Muncii, Florin Manole vine cu noi detalii despre pensii. Acesta a vorbit despre mica recalculare și despre câți bani primesc pensionarii după ce calculele Casei de Pensii se vor fi încheiat. Termenul legal de la adoptarea legii a fost deja depășit.
Florin Manole vine cu vești proaste pentru milioanele de pensionarii care așteptau cu sufletul la gura mica recalculare. Ministrul Muncii spune că aceasta nu va aduce mari beneficii la pensie, așa cum a făcut-o marea recalculare.
În fapt, cei care au mai multe sporuri și mai consistente, precum și alte venituri extra-salariale, au șanse să primească mai mulți bani decât ceilalți.
”Poate avea un impact pentru unii cetățeni care au avut venituri poate mai consistente, dar, pentru cei mai mulți, astfel de venituri, precum al 13-lea salariu, nu a fost ceva ce au primit 30 – 40 de ani, deci nu a fost un venit consistent, cum nici niște sporuri pe care le-au primit la un moment dat și care au fost și ele purtătoare de contribuții și care se pot recalcula nu vor fi fost pentru foarte mulți extrem de mari încât într-un calcul care vizează 35 de ani de contributivitate pentru unii oameni sau poate chiar mai mult să facă modificări substanțiale.
Așadar, recalcularea aduce beneficii, creșteri foarte mari pentru unii oameni, însă această mică recalculare nu trebuie să creeze așteptarea unei a doua mari recalculări din septembrie anul trecut.
Dacă anul trecut am spus că cea mai mare parte dintre pensionari vor câștiga bani la recalculare, acum trebuie să le spunem că nu va pierde nimeni, așa cum nu a pierdut nici anul trecut, dar nici nu trebuie să existe așteptări de sute de lei la pensie pentru mari procente dintre pensionari. Este vorba despre venituri excepționale, nepermanente, foarte mici în ansamblul lor” a declarat Florin Manole la Digi24.
Potrivit ministrului, întreg procesul este departe de a fi finalizat
”Da, se va face, dar cu încetinitorul, din păcate. Termenul legal de la adoptarea legii a fost deja depășit. Problemele cu softul sunt notorii. (…) Mica recalculare se face, dar să nu creeze așteptările marii recalculări”, a precizat ministrul.
Potrivit ministrului de resort, aproape trei milioane de pensionari nu vor plăti impozitul de 10%, inclus în primul pachet de măsuri al Guvernului.
„E o măsură (impozitarea pensiilor de peste 3.000 de lei, n.r.) care nu a fost luată cu inima deschisă de nimeni. E o măsură pe care ne-am fi dorit să nu o luăm şi în spaţiul public au fost dezbateri. (…) noi am cerut un prag mai înalt, la 4.000 lei, pentru că acum, când vorbim, apropo de aceste calcule, aproape trei milioane de pensionari nu vor plăti niciun leu (..) Încă o dată subliniez că am făcut tot ce am putut ca partid.
Da, suntem într-o coaliţie, sunt mai multe voci, mai multe opinii şi trebuie să avem un consens. Dar am făcut tot ce am putut ca acest prag să fie la 4.000 lei. Asta ar fi făcut ca încă aproape 800.000 dintre pensionari să fie în categoria celor care nu vor plăti CASS”, a menţionat şeful de la Muncă.