Ce au făcut românii cu voucherele de vacanță.Acestea au avut un impact pozitiv semnificativ, mai ales în perioadele de extrasezon, când staţiunile erau mai puţin frecventate, iar aproximativ 30% dintre utilizatori au ales vacanţe scurte de weekend în zone turistice uşor accesibile.
Potrivit unui comunicat al ANAT, voucherele de vacanţă s-au impus în ultimii 15 ani ca unul dintre cele mai apreciate şi dorite beneficii de către angajaţi în completarea salariului şi ca un instrument esenţial în dezvoltarea turismului românesc.
Aproximativ 70% dintre angajaţi primesc beneficii extrasalariale, iar tichetele de vacanţă sunt menţionate frecvent printre acestea.
Potrivit organizaţiei, în afară de beneficiile aduse angajaţilor, voucherele de vacanţă au susţinut şi turismul intern. Astfel, în ultimii zece ani, numărul unităţilor de cazare clasificate s-a dublat, iar statul român a reuşit să scoată din zona gri un mare număr de unităţi turistice.
Totodată, investitorii au căpătat încredere să construiască hoteluri noi şi să modernizeze unităţi existente, valoarea contribuţiilor depăşind două miliarde de euro, apreciază ANAT.
„Voucherele de vacanţă sunt un adevărat ‘plan Marshall’ pentru turismul românesc, acest proiect fiind esenţial pentru stimularea turismului intern, când în extrasezon gradul de ocupare este redus.
În acelaşi timp, această măsură oferă beneficii extrasalariale angajaţilor cu venit mic, care de multe ori nu-şi permit să plece în concediu. Beneficiarii pot achiziţiona un pachet turistic complet care cuprinde, pe lângă cazare şi masă, plata transportului sau diferite activităţi de agrement şi excursii opţionale”, a declarat Adrian Voican, vicepreşedinte ANAT, citat în comunicat.
ANAT reaminteşte tuturor beneficiarilor opţiunile pe care le au pentru a utiliza voucherele de vacanţă, inclusiv în situaţia în care se apropie de data limită de valabilitate.
Pe de altă parte, Asociaţia susţine extinderea acestui beneficiu şi pentru angajaţii din sectorul privat, în condiţii avantajoase. Totuşi, în acest an, impozitarea voucherelor s-a dublat, iar angajaţii din sectorul public cu salarii peste 8.000 lei net au fost excluşi de la dreptul de a primi vouchere de vacanţă, ceea ce a redus într-o anumită măsură numărul rezervărilor în ţară, arată sursa citată.
„Cei care aveau salarii mari veneau în staţiune să consume voucherul şi cheltuiau destul de mult în plus, apreciază hotelieri din Sinaia. Anul acesta au plecat mai degrabă în străinătate, dacă nu au mai fost încurajaţi de voucher să petreacă vacanţa în România.
Balanţa valutară din turism este puternic debalansată spre cheltuirea valutei în afara ţării, relevă un studiu al Băncii Naţionale, iar voucherele de vacanţă ajută la păstrarea banilor în ţară”, a mai afirmat Adrian Voican.
Valoarea unui voucher de vacanţă este în 2024 de 1.600 de lei pentru angajaţii din sectorul public, respectiv 6 salarii minime brute pe economie pentru sectorul privat. Beneficiarii cheltuiesc în medie încă 1.000 de lei pe rezervare, peste valoarea tichetelor, plus alte sume pentru masă şi activităţi la destinaţie.