Se schimbă sumele oferite ca ajutor de înmormântare. Modificările au loc după ce salariul minim brut pe economie a crescut.
În urma creșterii salariului minim brut pe economie, valoarea acestui ajutor social, destinat familiilor care se confruntă cu decesul unei persoane apropiate, a fost actualizat.
Conform Hotărârii de Guvern nr. 2/2026 salariul minim brut pe economie a fost stabilit la nivelul de 4.050 de lei, începând cu această lună. Această majorare a avut efect direct asupra valorii ajutorului de înmormântare, care este calculat în funcție de indicatorii sociali și economici.
Ajutorul a înregistrat o creștere de peste 500 de lei, ajungând la 9.192 lei pentru decesul unui asigurat sau pensionar și la 4.596 lei în cazul decesului unui membru de familie al acestuia
Condiția esențială este ca decesul să fi avut loc pe teritoriul României, iar persoana decedată să fi avut domiciliul sau reședința în țară.
Termenul de depunere a documentelor este de maximum 30 de zile de la data decesului. După această perioadă, dreptul la ajutor se prescrie. Plata ajutorului se face în maximum 3 zile lucrătoare de la data depunerii complete a documentelor. Banii pot fi încasați în numerar sau virați într-un cont bancar, la alegerea solicitantului.
Pentru persoanele decedate care erau asigurate în sistemul public de pensii, cererea se depune la casa teritorială de pensii. Pentru celelalte categorii, cererea se depune la primăria de domiciliu a defunctului.