Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marți Rusia cu privire la „tratamente inumane” și „detenție ilegală” a defunctului opozant al lui Vladimir Putin, Aleksei Navalnîi, la întoarcerea acestuia în 2021 în Rusia, unde a murit trei ani mai târziu, relatează AFP.
ActivistUL anticorupție Aleksei Navalnîi a fost arestat la sosirea sa pe teritoriul rus, în ianuarie 2021.El se întorcea atunci din Germania, unde a fost tratat în urma unei presupuse otrăviri în 2020.
El a murit în februarie 2024 în circumstanțe tulburătoare, într-un centru penitenciar în Arctica rusă.
Curtea subliniază în hotărârea de marți că arestarea și detenția opozantului au fost decise pe baza „revocării suspendării executării” unei pedepse cu privire la o fraudă comercială și spălare de bani, pronunțată în 2014 – pe care CEDO a denunțat-o deja, ca încălcând dreptul la un proces echitabil.
În cursul detenției sale, Navalnîi a fost supus „simultan mai multor forme de rele tratamente” care, „luate împreună, reflectă un diospreț sistematic față de sănătatea sa, starea sa bine și demnitatea sa și constituie un tratament inuman și degradant”, conchid judecătorii europeni.
Opozantul s-a plâns de faptul că i s-a ras părul pe cap, că a fost supus unei supravegheri permanente și unor „privări de somn prin intermediul unor controale de securitate din oră-n oră sau din două în două ore”.
El a depus plângere la CEDO la puțin timp după ce a fost plasat în detenție, pe 20 ianuarie 2021.
În urma morții sale, Curtea a autorizat-o pe văduva opozantului, Iulia Navlanaia, să continue procedura în numele defunctului.
CEDO – care a cerut Moscovei, în zadar, începând din februarie 2021, să-l elibereze ”imediat” pe opozant – conchide că Rusia a încălcat Articolul 2 (dreptul la viață) al Convenției europene a drepturlor omului, Articolul 5 (dreptul la libertate și la siguranță) și Articolul 3 (care interzice tratamente inumane și degradante).
Rusia a fost condamnată să-i plătească reclamantului despăgubiri morale în sumă de 26.000 de euro.
Însă Moscova nu mai consideră hotărârile CEDO ca fiind constrângătoare în ceea ce o privește și refuză să plătească amenzile.
Rusia a fost exclusă din Consiliul Europei (CoE), al cărui braț judiciar este CEDO, în 2022, în urma invaziei ruse a Ucrainei. Însă ea este în mod teoretic responsabilă de încălcări ale Convenției europene a drepturilor omului comise înaintea excluderii.