Ce drept au șoferii cărora la testare le-a reieșit o cantitate mică de alcool. Guvernul României a introdus în vara acestui an o ordonanță de urgență care aduce schimbări în procedura de testare a șoferilor.
Conform modificărilor prevăzute în OUG nr. 195/2002, procedurile includ acum dreptul șoferului de a solicita o a doua testare, însă doar în cazul în care concentrația alcoolică în aerul expirat este de până la 0,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, scrie avocatnet.ro.
Noua reglementare introduce posibilitatea șoferului de a cere polițistului rutier o a doua testare dacă prima indică o concentrație alcoolică de până la 0,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, inclusiv.
Această a doua testare trebuie realizată la un interval de 15-20 de minute de la prima. Dacă rezultatul celui de-al doilea test este mai mic decât primul, se ia în considerare rezultatul mai favorabil.
De exemplu, dacă al doilea test indică 0 mg/l alcool pur, șoferul poate pleca fără sancțiuni. Însă dacă al doilea test confirmă prezența oricărei concentrații alcoolice, chiar și sub 0,10 mg/l, șoferul va fi sancționat.
Potrivit OUG nr. 195/2002, se consideră contravenție conducerea sub influența alcoolului, dacă valoarea detectată nu depășește 0,40 mg/l în aerul expirat. Conducerea în această stare atrage:
Amendă din clasa a IV-a, între 1.485 și 3.300 lei (valoarea punctului de amendă fiind 165 lei);
Suspendarea permisului pentru 90 de zile.
„Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul (…) a faptei de conducere sub influența băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracțiune”, se arată în Ordonanță.
Alcoolemia între 0,11 și 0,40 mg/l
În cazul în care testarea relevă o concentrație între 0,11 și 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, șoferul are dreptul să solicite recoltarea de mostre biologice pentru a determina alcoolemia în sânge.
„Persoana care conduce pe drumurile publice un vehicul (…) testată de polițistul rutier (…) și depistată ca având o concentrație cuprinsă între 0,11-0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, îi poate solicita acestuia să i se recolteze mostre biologice în cadrul unităților sau instituțiilor medicale”, se menționează în ordonanță.
Conducerea cu alcoolemie peste 0,80 g/l: infracțiune
Cazurile de alcoolemie mai ridicată se încadrează la infracțiune. Așadar, dacă alcoolemia în sânge depășește 0,80 g/l alcool pur, șoferul riscă închisoare de la 1 la 5 ani.
Refuzul testării pentru consum de alcool sau substanțe psihoactive este sancționat sever, iar șoferul poate fi obligat să accepte recoltarea mostrelor biologice.
Unități de asistență medicală;
Ambulanțe cu medic sau autospeciale SMURD;
Unități medico-legale.
Aceste modificări legislative au rolul de a crește siguranța pe drumurile publice și de a descuraja consumul de alcool înainte de a conduce. Șoferii trebuie să cunoască aceste reglementări pentru a evita sancțiuni grave și pentru a contribui la un trafic mai sigur.