NEWS

Ce înseamnă ”parasocial”. A fost desemnat cuvântul anului de Dicționarul Cambridge

Ce înseamnă parasocial. A fost desemnat cuvântul anului de Dicționarul Cambridge
Parasocial Sursă foto: Pexels

În ultimele săptămâni, Cambridge Dictionary, Dictionary.com și Collins Dictionary au lucrat intens pentru a desemna cele mai folosite și comune termene. Avem și un câștigător: ”Parasocial” a fost desemnat cuvântul anului. Dar ce înseamnă, de fapt?

Parasocial, cuvântul anului

Dicționarul Collins a ales vibe coding, adică utilizarea AI pentru a ajuta la scrierea liniilor de cod. Dictionary.com a ales „67”, o expresie care a apărut în melodia Doot Doot (6,7) de Skrilla, care înseamnă „nimic”.

„Parasocial” este cuvântul anului 2025 desemnat de Cambridge Dictionary, definit ca o relație resimțită de cineva între el însuși și o persoană faimoasă pe care nu o cunoaște, potrivit BBC.

Termenul datează din 1956, când sociologii americani au observat telespectatori angajându-se în relații „para-sociale” cu personalități de pe micul ecran.
Redactorul-șef Colin McIntosh a declarat că termenul a fost folosit recent pentru a descrie „un tip de relație între o persoană și o non-persoană, de exemplu o celebritate”.

Ei au remarcat cum mediul în rapidă expansiune al televiziunii aducea fețele actorilor direct în casele oamenilor. Ca urmare, au deveni prezențe constante în viețile acestora.

Parasocial e definit drept o conexiune pe care cineva o simte între el și o persoană celebră pe care nu o cunoaște sau o inteligență artificială (AI).

Parasocial surprinde perfect spiritul anului 2025. E un exemplu excelent al modului în care se schimbă limbajul. Ceea ce a fost odată un termen academic specializat a devenit comun. Milioane de oameni sunt implicați în relații parasociale. Mulți alții sunt pur și simplu interesați, a spus Colin McIntosh de la Cambridge Dictionary.

Datele confirmă asta, deoarece site-ul Cambridge Dictionary a înregistrat creșteri bruște ale căutărilor pentru ‘parasocial’. Limbajul din jurul fenomenelor parasociale evoluează rapid, pe măsură ce tehnologia, societatea și cultura se schimbă și se transformă. De la celebrități la chatboți, tendințele parasociale sunt fascinante pentru cei interesați de dezvoltarea limbajului, a continuat McIntosh.

Alte cuvinte pe lista scurtă pentru 2025

Cambridge Dictionary a dezvăluit și celelalte două cuvinte din lista scurtă pentru 2025 – „pseudonymization” (pseudonimizare) și „memeify”.

Pseudonymization e un proces prin care informații legate de o anumită persoană (cum ar fi un nume sau o adresă de e-mail) sunt transformate într-un număr sau un nume fără semnificație.

Căutările pentru acest cuvânt au explodat în luna mai, deși nu era clar dacă acest lucru era legat de un eveniment sau o tendință specifică, potrivit Cambridge Dictionary.

E un termen central în discuțiile despre cum poate fi protejată informația personală într-o lume în care aceste date trebuie să fie utile, dar nu identificabile personal. Mai ales în 2025, când subiectul antrenării etice a modelelor AI a apărut frecvent în știri, a explicat expertul.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele