SPORT

Ce rol a avut România în organizarea Campionatului Mondial. Ambasadorul Qatarului a mulțumit public țării noastre

Ce rol a avut România în organizarea Campionatului Mondial. Ambasadorul Qatarului a mulțumit public țării noastre

Ce rol a avut România în organizarea Campionatului Mondial din Quatar? În cadrul unei recepții oficiale, ambasadorul Qatarului în România, Osama Yousef Algaradawi, a ţinut să mulţumească ţării noastre pentru sprijinul oferit prin intermediul Serviciului de Pază şi Protecţie (SPP) în organizarea campionatului.

”A venit un moment pe care îl aşteptam de ani de zile, un moment de glorie, de mare mândrie, al unei mari realizări. Pentru prima oară în istorie, o regiune arabă are onoarea de a găzdui cel mai mare şi cel mai important eveniment sportiv din lume, Cupa Mondială FIFA.” a spus ambasadorul.

Ce rol a avut România în organizarea Campionatului Mondial. Ambasadorul și-a exprimat ”gratitudinea şi aprecierea” faţă de țara noastră 

”Sunt bucuros şi mândru că ţara mea, Qatarul, este reprezentanta ţărilor arabe şi islamice, în organizarea acestui eveniment extraordinar, cu participarea şi susţinerea multor ţări surori şi prietene, pentru a surprinde şi impresiona lumea cu această ediţie specială a turneului”, a afirmat ambasadorul Qatarului.

”Aş vrea să menţionez şi susţinerea oferită Qatarului pentru Cupa Mondială FIFA 2022 de România, prin Serviciul de Pază şi Protecţie (SPP). Profit de această ocazie pentru a-mi exprima gratitudinea şi aprecierea faţă de România pentru această contribuţie”, a adăugat excelenţa sa Osama Yousef Algaradawi.

Hagi și Potec printre invitați

Între participanţii la recepţie s-au numărat fostul mare fotbalist Gheorghe Hagi, preşedinta Federaţiei Române de Pentatlon Modern, Camelia Potec, Prefectul Capitalei, Toni Greblă, ambasadori şi membri ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti etc.

Cupa Mondială de fotbal 2022 a debutat cu meciul Qatar – Ecuador, duminică, de la ora 18:00 (ora României), şi se va încheia pe 18 decembrie, cu finala.

[email protected] Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele
Parteneri
Categoria de români care primește mii de euro de la stat prin programul
Categoria de români care primește mii de euro de la stat prin programul "Prima Conectare...
România intră în Air Schengen de la 31 martie. Ce schimbări apar şi ce trebuie să ştiţi
România intră în Air Schengen de la 31 martie. Ce schimbări apar şi ce trebuie...
Christina Verchere, directorul general al Petrom, a avut un salariu de bază de 634.500 de euro în anul 2023, adică 53.000 de euro lunar, iar în 2023 bonusurile şi acordarea de acţiuni au adăugat circa 1,2 mil. euro
Christina Verchere, directorul general al Petrom, a avut un salariu de bază de 634.500 de...
Cum a reuşit o braşoveancă să construiască nu mai puţin de 3 companii cu care face aproape 100 de milioane de euro în timp ce alţii se chinuie să facă una singură şi nu reuşesc
Cum a reuşit o braşoveancă să construiască nu mai puţin de 3 companii cu care...
ȘOC! Trăiește! A reapărut în Familia Regală Britanică. Sigur NU o recunoști acum
ȘOC! Trăiește! A reapărut în Familia Regală Britanică. Sigur NU o recunoști acum
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Gabriela Cristea, scandal - monstru ca să-și apere relația cu soțul: „Mi-a spus: «Ai putea să-i fii mamă»”
Gabriela Cristea, scandal - monstru ca să-și apere relația cu soțul: „Mi-a spus: «Ai putea...
Umilință maximă pentru noii Chefi la cuțite: Niște habarniști
Umilință maximă pentru noii Chefi la cuțite: Niște habarniști
Atacul de la Moscova: Rusia susţine că deţine dovezi despre implicarea Ucrainei în masacru
Atacul de la Moscova: Rusia susţine că deţine dovezi despre implicarea Ucrainei în masacru
Cum puteţi lua peste 10.000 de euro de la stat să vă schimbaţi maşina
Cum puteţi lua peste 10.000 de euro de la stat să vă schimbaţi maşina
Cum a reuşit o tânără de doar 21 de ani să construiască o super afacere care acum este prezentă în peste 170 de pieţe
Cum a reuşit o tânără de doar 21 de ani să construiască o super afacere...
Vești proaste de la Casa de Pensii. Peste 1,5 milioane pensionari nu vor mai primi majorările anuale
Vești proaste de la Casa de Pensii. Peste 1,5 milioane pensionari nu vor mai primi...
Rușii, nervoși că baza Kogălniceanu se extinde: 'Va fi prima țintă'. Ne pregătim de război?
Rușii, nervoși că baza Kogălniceanu se extinde: 'Va fi prima țintă'. Ne pregătim de război?
Cât vor plăti românii pe facturile la energie! Se pregătesc noi schimbări!
Cât vor plăti românii pe facturile la energie! Se pregătesc noi schimbări!
ȘOCANT! Actrița adorată de milioane de români a ajuns să vândă lumânări la biserică. Era de o frumusețe uimitoare
ȘOCANT! Actrița adorată de milioane de români a ajuns să vândă lumânări la biserică. Era...