Ca să cumperi un apartament cu două camere prin credit ipotecar ai nevoie, desigur, de un venit suficient cât să fi considerat eligil de către instituția financiră, bancă, pe care o targetezi ca și sursă financiară.
România ocupă primul loc în Uniunea Europeană atunci când vine vorba despre numărul locuitorilor proprietari de case și apartamente, chiar dacă majoritatea dintre ei nu-și permit astfel de investiții.
Pentru că nu-și permit să cumpere un apartament cu banii jos, românii apelează la servicii bancare care le oferă credite ipotecare dintr-un foc.
Conform datelor făcute publice de autorităţi, în jur de 2,2-2,3 milioane de români au, în mod constant, de achitat rate pentru un credit. Cam două treimi dintre aceştia mizează pe un credit de consum, iar o treime pe un credit ipotecar. La un calcul simplu rezultă că undeva între 550.000-600.000 de români au de achitat rate, în mod constant, în baza unui credit menit să le asigure, într-un final, dreptul de a deţine o locuinţă.
Cei care doresc să-şi facă un credit ipotecar, au de făcut numeroase calcule, pentru că acestea depind de diferiţi indicatori. Trebuie luat în calcul cât de mare ar putea fi rata, cât de mare ar putea fi avansul, dar şi dimensiunile locuinţei dorite şi numărul de camere avute la dispoziţie.
Astfel, cu cât apartamentul visat este mai mic şi, să zicem, costă până în 70.000 de euro, cu atât avansul solicitat este mai mic, undeva la 5-15%. Chiar şi aşa, salariul avut la dispoziţie ar trebui să fie undeva la minim 5.000 de lei în mână, în condiţiile în care aproximativ jumătate din sumă s-ar duce pe rată, informează Antena 3.
Pe de altă parte, dacă visaţi la un apartament mai scump, de circa 140.000 de euro, automat şi cheltuielile cresc. Atât avansul, cât şi rata ar urma să fie mai mari. Într-un astfel de caz se recomandă să aveţi asigurat un salariu de cel puţin 9.000 de lei pe lună, în mână.