Ce se întâmplă cu factura la gaze? Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a lansat în consultare publică un proiect de Ordin care prevede că factura de gaze naturale va putea fi achitată eşalonat de clienţii vulnerabili pe o perioadă de minimum 3 luni.
”Ţinând cont de dinamica pieţelor de energie din UE şi implicit din România, ANRE este într-un proces continuu şi constant de adaptare şi îmbunătăţire a reglementărilor comerciale în acord cu legislaţia primară şi cu necesităţile tuturor participanţilor la piaţă, spune compania
În acest sens, a fost elaborat şi supus consultării publice Proiectul de Ordin al ANRE pentru modificarea şi completarea unor Ordine ale preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei şi de abrogare a Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 96/2015 pentru aprobarea Regulamentului privind activitatea de informare a clienţilor finali de energie electrică şi gaze naturale, cu modificările şi completările ulterioare, care aduce îmbunătăţiri cadrului de reglementare pentru desfăşurarea activităţii de furnizare a gazelor naturale la locurile de consum ale clienţilor finali.
Alte prevederi incluse în proiect vizează simplificarea conţinutului minim al tuturor facturilor de gaze naturale, respectiv a informaţiilor obligatorii a fi incluse de către furnizor în acestea.
Astfel, pentru o mai bună înţelegere de către clientul final a facturii, s-a stabilit că: prima pagină a facturii va cuprinde doar informaţiile prioritare esenţiale, astfel încât clientul final să ştie consumul facturat şi cât trebuie să plătească pentru acesta;
A doua pagină a facturii va cuprinde detaliile facturii, inclusiv defalcarea componentelor din care este format preţul final facturat de către furnizor clientului final; anexa facturii va cuprinde informaţiile adiţionale care nu se referă la facturare, dar care pot fi utile clientului final pe parcursul derulării contractului de furnizare a gazelor naturale, precum şi informaţiile privind facturarea, care oferă periodic clientului final o perspectivă cuprinzătoare asupra consumului efectiv realizat şi a costului actual cu gazele naturale astfel încât acesta să aibă posibilitatea de a-şi ajusta propriul consum.