NEWS

Ce sunt ”kiturile de sinucidere”. Fenomenul periculos care pune pe jar poliția

Ce sunt kiturile de sinucidere. Fenomenul periculos care pune pe jar poliția
Sursă foto: MTN

Fenomen periculos în Noua Zeelandă. Poliția a stabilit o legătură între patru decese recente și  „kiturile de sinucidere”, achiziționate online de la companii asociate cu Kenneth Law, un fost bucătar canadian. Aceste truse conțin nitrit de sodiu, o substanță care, în doze mari, poate fi letală.

Ce sunt ”kiturile de sinucidere”

Cele patru victime identificate sunt trei studenți, cu vârste cuprinse între 18 și 21 de ani, și un antrenor sportiv de 40 de ani. Toți și-au pus capăt vieții folosind kituri achiziționate de la site-urile administrate de Law, care se confruntă acum cu acuzații grave de crimă și complicitate la sinucidere, informează AFP, citat de Agerpres.

Kenneth Law, în vârstă de 57 de ani, este un fost chef din Toronto. În prezent, Law este acuzat de 14 crime premeditate și 14 acuzații de complicitate și consiliere la sinucidere, însumând un total de 28 de capete de acuzare.

Poliția a declarat că toate acuzațiile sunt legate de decesele unor persoane din Ontario, cu vârste cuprinse între 16 și 36 de ani, inclusiv mai multe victime sub 18 ani.

Law a fost arestat în luna mai a anului trecut și se află în custodia poliției. Anchetele împotriva lui se extind nu doar în Canada, ci și în alte țări, din cauza implicării sale internaționale în vânzarea acestor kituri mortale.

Fenomenul periculos la nivel mondial

Principalul component al kiturilor de sinucidere vândute de Law este nitritul de sodiu, utilizat în mod obișnuit pentru conservarea alimentelor. Cu toate acestea, la doze mari, poate provoca methemoglobinemie, o afecțiune gravă care împiedică sângele să transporte oxigenul, ducând la moarte.

Cazul lui Kenneth Law a stârnit îngrijorări la nivel mondial. În Regatul Unit, detectivii au stabilit o legătură între Law și cel puțin 272 de cumpărători ai produselor sale, dintre care 88 au decedat. În Italia, nouă persoane au achiziționat kituri de sinucidere, iar cel puțin una a murit.

Poliția britanică și alte agenții internaționale au deschis investigații, alertate de Interpol, pentru a preveni răspândirea acestor produse letale.

Biroul de Prevenire a Sinuciderilor din Noua Zeelandă a cerut furnizorilor de servicii de internet să blocheze accesul la site-urile lui Law. Autoritățile speră ca prin aceste măsuri să prevină alte tragedii similare și să protejeze cetățenii de pericolele reprezentate de astfel de produse.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele