Președintele României, Nicușor Dan, l-a desemnat luni seară pe Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, fost diplomat și jurnalist, după aproape șase ore de consultări cu partidele parlamentare. Totuși, cea de-a patra tentativă de a soluționa criza politică actuală nu se anunță a fi una ușoară, iar sarcina noului premier desemnat constă în formarea unei majorități parlamentare cu cel puțin 233 de voturi. Niculescu are termen de 10 zile începând de astăzi pentru a prezenta Parlamentului lista miniștrilor și programul de guvernare.
Luca Niculescu vine din mediul diplomatic, având experiență în relații externe și activând în ultimii patru ani în procesul aderării României la OCDE. Anterior, a fost jurnalist, ambasador al României la Paris și secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe.
Este prima dată când Niculescu participă în mod direct la cursa pentru funcția de prim-ministru, având ca principal obiectiv construirea unei majorități parlamentare într-un context politic fragmentat.
După publicarea decretului în Monitorul Oficial, Luca Niculescu va avea la dispoziție 10 zile pentru a depune în Parlament lista guvernamentală și programul de guvernare. În aceeași perioadă, trebuie să asigure sprijinul a cel puțin 233 de parlamentari pentru a obține votul de încredere în plenul reunit.
Partidul Social Democrat (PSD) a criticat decizia președintelui. Sorin Grindeanu a declarat pe Facebook că nominalizarea nu ține cont de rezultatul alegerilor și continuă să ignore „matematica parlamentară”, menționând că această desemnare urmează patru încercări eșuate ale unor premieri de dreapta.
„Noua nominalizare de premier a președintelui continuă să sfideze matematica parlamentară. După patru premieri de dreapta care au eșuat, vedem o nouă desemnare care nu ține cont de partidul care a câștigat alegerile. Este alegerea președintelui”, a transmis Grindeanu.
Partidul Național Liberal (PNL) a anunțat că va purta discuții cu premierul desemnat pentru a analiza programul și echipa guvernamentală propusă, lăsând deschisă posibilitatea sprijinului pentru formarea guvernului.
Ilie Bolojan, președintele PNL, a subliniat necesitatea evitării prelungirii blocajului politic, precizând că, după nominalizarea premierului, vor avea loc discuții serioase pentru identificarea unor soluții.
„Fiind conştienți de blocajul politic în care ne găsim de prea multe luni, după ce preşedintele României va face nominalizarea premierului, vom discuta cât se poate de serios şi vom vedea care sunt posibilităţile de a evita prelungirea blocajului politic care nu este benefic pentru țara noastră”, a spus și Bolojan.
Uniunea Salvați România (USR) a reafirmat poziția privind necesitatea organizării alegerilor anticipate. Dominic Fritz a solicitat președintelui deschiderea căii către anticipate, considerând această opțiune „cea mai sinceră față de cetățeni”.
„I-am spus președintelui că soluția anticipatelor e nu doar constituțională, ci și cea mai sinceră față de români”, a explicat Fritz.
Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) a anunțat că nu intenționează să participe în viitorul guvern, însă ar putea susține un executiv format în jurul PSD, cu condiția implicării și a PNL.
Kelemen Hunor, liderul UDMR, a precizat că formațiunea sa nu va face parte în proporție de aproape 100% din viitorul guvern, dar este dispusă să ofere sprijin parlamentar unui cabinet PSD-PNL.
„Nu vom face parte din următorul guvern aproape 100%. Dar putem susține un guvern în jurul PSD-ului, dar e nevoie și de PNL”, a spus Hunor.
Liderul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, nu a participat personal la consultările de la Cotroceni, desemnând o delegație să reprezinte partidul. Acesta a transmis că AUR solicită alegeri anticipate și a anunțat că nu va susține propunerea lui Luca Niculescu.
De asemenea, președintele României a primit și reprezentanți ai minorităților naționale, precum și ai unor formațiuni politice mai mici și parlamentari neafiliaț printre care SOS România, POT, UPR, PACE–Întâi România, dar și pe câțiva dintre parlamentarii neafiliați.