NEWS

Cea mai căutată facultate din România la acest moment: sunt 28 de candidați pe un loc. IT-ul nu mai e prima opțiune

Cea mai căutată facultate din România la acest moment sunt 28 de candidați pe un loc. IT-ul nu mai e prima opțiune
ssursa foto: arhiva

Cea mai căutată facultate din România la acest moment, respectiv facultatea cea mai mare concurență la admitere (circa 28 de candidați pe un loc) este aceea de Psihologie.

Abia pe locul al doilea, din punctul de vedere al numărului de candidați pe un loc, se află facultățile din domeniul IT, care, prin tradiție, sunt extrem de solicitate în România.

Cea mai căutată facultate din România la acest moment. Care e explicația

O posibilă explicație pentru creșterea atractivității meseriei de psiholog a fost oferită de unul dintre candidați.

„Cred că, în sfârșit, se înțelege importanța pentru psihologie și cât de importantă este sănătatea mintală. Depresia în rândul tinerilor și anxietatea sunt destul de mari în ultimii ani, și, în sfârșit, se ia în serios și se aplică tratamente. Am scăpat de «ești nebun dacă te duci la psiholog». Eu am fost și m-a ajutat foarte mult. Mi-am înțeles emoțiile, nu m-am mai judecat atât de tare și acum mă simt bine în pielea mea”, a explicat unul dintre candidați.

Specializarea de la Facultatea de Psihologie unde este cea mai mare concurență, în anul 2025, se numește Științe cognitive în limba română.

Aici s-au înscris 27,55 de candidați pentru un loc la buget. În paralel, la specializarea Psihologie s-au înscris 13,8 persoane pentru un loc la buget.

Interesant este și faptul că la Facultatea de Psihologie candidează oameni cu interese și vârste diferite, iar unii dintre candidați sunt la a doua sau chiar la a treia facultate.

 

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele