Cel mai bogat membru al Familiei Regale Britanice nu este Regele Charles al III-lea, așa cum se aștepta toată lumea, ci Prințul William care îl devansează pe tatăl său cu o avere estimată la 1,05 miliarde de lire sterline.
Părintele său, Regele, are o avere estimată la 900 de milioane de lire sterline.
După decesul bunicii sale, Prințul William devine automat Prințul de Wales și moștenitor direct al tronului Regal, ceea ce înseamnă că moşteneşte automat Ducatul de Cornwall, care i-a aparținut tatălui său, noul rege al Marii Britanii. Ducatul Cornwall deţine terenuri în 20 de comitate din Anglia şi Ţara Galilor, proprietăți ce se întind de la Devon la Kent şi Carmarthenshire până la Nottinghamshire. De asemenea, Prințul William a moștenit, de asemenea, titlurile scoțiene de Duce de Rothesay, Conte de Carrick, Baron de Renfrew, Lord al Insulelor și Prinț și Mare Administrator al Scoției.
„Astăzi, sunt mândru să-l numesc (n.r. – pe William) Prinț de Wales. Cu Katherine alături de el, noul nostru prinț și prințesă de Wales sunt convins că vor continua să inspire. Să transmită interesele noastre naționale”, a spus Regele Charles al Marii Britanii, în momentul în care i-a oferit fiului său titlul pe care, până pe 8 septembrie 2022, la deținut el.
La fel de impresionate sunt averile celorlalți membri ai familiei Regale Britanice. Prințesa Anne are 50 de milioane de lire sterline, Prințul Edward și Sophie, Contesa de Wessex, 10 milioane de lire sterline, iar Prințul Andrew deține o avere de 5 milioane de lire sterline.

Cuplul Harry-Meghan Markle, de altă parte, a realizat venituri comerciale dintr-o afacere de 18 milioane de lire sterline cu Spotify, precum și dintr-o înțelegere cu Netflix. Agenții imobiliari consideră că prețul locuinței cu nouă dormitoare pe care au cumpărat-o acum doi ani în California, SUA, pentru 11 milioane de lire sterline, s-ar fi dublat deja.