BUSINESS

Cel mai mare parc fotovoltaic din Europa va fi construit în România

Cel mai mare parc fotovoltaic din Europa va fi construit în România

A început construcția celui mai mare parc fotovoltaic din Europa, în România, mai exact în comuna Grăniceri, din județul Arad. Investiția inițială se ridică la 800 de milioane de euro și va fi urmată apoi de o alta de aproximativ 200 de milioane de euro. Proiectul este compus din baterii de dimensiunile unor containere de marfă și de o unitate de stocarea energiei, care este cea mai mare de pe continent.

„Acest proiect completează construirea celui mai mare parc fotovoltaic din Europa. Vorbim de o staţie de stocare care va fi ridicată pe 20 de hectare în teritoriul comunei Grăniceri. Aici vor exista, pe platforme betonate, baterii de dimensiunile unor containere de marfă. Va fi cea mai mare capacitate de stocare a energiei regenerabile din Europa, iar investiţia se va ridica la aproximativ 200 de milioane de euro, pe lângă investiţia de 800 de milioane de euro în parcul fotovoltaic Pilu – Grăniceri”, a declarat Petru Claudiu Bătrînuţ, primarul comunei Grăniceri.

Edilul a mai declarat că a înregistrat cererea investitorilor de emitere a certificatului de urbanism în vederea construirii unei staţii de stocare cu o capacitate de aproximativ 500 de MW. În plus, Ministerul Agriculturii a emis avizul favorabil, iar Direcţia pentru Agricultură Arad a emis deciziile.

VĂ RECOMANDĂM ȘI: Companiile de telefonie mobilă și internet, obligate să ofere noi beneficii pentru persoanele cu dizabilități

Cel mai mare parc fotovoltaic din Europa va fi construit în România

„PUZ-ul va fi aprobat de Consiliul Local Grăniceri în şedinţa din 15 martie, iar în paralel investitorii lucrează la documentaţia pentru obţinerea de la noi a autorizaţiei de construire. Investitorul mi-a confirmat, în ultimele convorbiri pe care le-am avut, că lucrează deja la proiectul tehnic al viitorului parc. Estimăm că în mai – iunie emitem autorizaţia de construire, iar în iulie – august va începe lucrul pe şantier”, a declarat primarul comunei Grăniceri, citat de ziare.com.

Reprezentantul dezvoltatorului Monsson, Sebastian Enache, a explicat că a ales acest județ datorită infrastucturii puse la punct și a posibilităților din punct de vedere logistică. Același Sebastian Enache a mai declarat faptul că Monsson are în proiect circa 2.000 de MW pentru judeţul Arad, urmând să fie construite, începând cu 2024, alte două parcuri fotovoltaice, în zona localităţilor Chişineu-Criş şi Macea, care vor avea împreună aproximativ 800 de MW. Aceste două parcuri ar urma să fie finalizate în 2026, investiţiile fiind de circa 600 milioane de euro.Cele trei proiecte din judeţul Arad dezvoltate de Monsson ar însemna investiţii totale de 1,4 miliarde de euro, la care se adaugă 200 de milioane de euro investiţi în staţia de stocare de la Grăniceri.

Ileana Voicu Ghinea este absolventă a Facultății de Jurnalism, din cadrul Univerității Media. A debutat în presă în anul 2004, în echipa Revistei Apropo, a lucrat și pentru Revista Pro TV Magazin, ... vezi toate articolele
Parteneri