Cel mai vechi obicei al oamenilor. Analiza unui craniu a deslușit misterul
Oamenii de știință încearcă să afle de decenii cel mai vechi obicei al oamenilor, studiind dovezi antropologice ale strămoșilor noștri preistorici. Chiar dacă se poate să fi existat multe obiceiuri care nu au lăsat urme peste timp, acum rămășițele dentare au oferit un indiciu clar: scobitul dinților.
Cel mai vechi obicei al oamenilor?
Timp de decenii, antropologii au studiat rămășițele dentare ale homininilor preistorici și au observat adâncituri în formă de „V” aproape de linia gingiei. Mulți cercetători au concluzionat că aceste șanțuri erau urmele lăsate de instrumente mici folosite de hominini pentru a-și curăța dinții, probabil ca să elimine fibre alimentare încăpățânate sau resturi de carne de megafaună. Unii chiar le-au numit dovezi pentru „cel mai vechi obicei uman legat de igiena orală”, scrie IFLScience.
Astfel de urme au fost documentate de-a lungul întregii istorii evolutive recente, de la fosile vechi de 1,84 milioane de ani până la neanderthalieni relativ recenți. Totuși, până acum, nimeni nu a verificat temeinic dacă și alte primate, non-umane, prezintă astfel de urme.
O echipă internațională de cercetători a analizat peste 531 de dinți proveniți de la 27 de specii diferite de primate, atât dispărute, cât și actuale, folosind tehnologii moderne de imagistică, precum scanări 3D și microscoape.
Rezultatele au arătat că doar 4% dintre indivizi prezentau acele caracteristice adâncituri de la baza gingiei. Unele leziuni observate la maimuțe, în special într-o fosilă de urangutan, semănau izbitor cu așa-numitele „șanțuri de scobitoare” identificate în fosilele umane antice. Însă se știe că speciile actuale de maimuțe nu-și curăță dinții cu unelte.
Așadar, autorii studiului au concluzionat că multe dintre aceste urme dentare atribuite homininilor ar fi putut fi, de fapt, cauzate de consumul frecvent de fructe acide, care erodează smalțul dentar.
Și atunci, de ce contează această descoperire? Poate că nu e dramatic faptul că rudele noastre dispărute nu-și scobeau dinții după o friptură de mamut. Însă, după cum explică autorii, rezultatul arată „de ce trebuie să analizăm comportamentele rudelor noastre apropiate înainte de a presupune o explicație culturală unică”.
Controverse științifice
Cu alte cuvinte, nu orice pare a fi un comportament cultural chiar este unul. Uneori, ceea ce interpretăm drept dovadă de rafinament simbolic sau tehnologic are, de fapt, cauze naturale, biologice.
De exemplu, în cazul înmormântărilor: dacă găsim mai multe schelete de hominini aranjate ordonat într-o peșteră, am putea crede că au fost așezate acolo intenționat, în cadrul unui ritual funerar, o dovadă de conștiință emoțională sau spirituală. Dar poate că nu au fost îngropate deloc; poate au căzut acolo sau au fost aduse de ape, treptat.
Exact aceasta este controversa legată de Homo naledi, un strămoș uman cu creier mic, care a trăit în sudul Africii cu între 335.000 și 236.000 de ani în urmă.
În mod similar, noul studiu despre dinți ne amintește să fim prudenți atunci când tragem concluzii antropocentrice despre alte animale, mai ales despre cele din familia noastră extinsă de primate. Urmele din oasele și dinții antici pot spune povești fascinante, dar uneori acele povești sunt scrise de natură, nu de cultură.
