Măsurile Departamentului american pentru Migrație (ICE) au intrat într-o fază agresivă, vizând acum orice persoană care pare străină, indiferent dacă a comis sau nu infracțiuni.
Avocata română Dana Bucin, stabilită în Connecticut, trage un semnal de alarmă: cel puțin zece români au fost deja privați de libertate, mulți dintre ei fiind mutați dintr-un stat în altul prin centre de detenție dure.
Tactica reținerii s-a schimbat radical. Nu mai sunt vizați doar cei cu antecedente penale, ci oricine are un statut incert sau a depășit viza de ședere. Avocata descrie cazul unei românce reținute în timp ce se afla pur și simplu pe stradă, scrie Euronews.
„Avem o româncă ce vrea să transmită că este groaznic din momentul în care ești preluat, chiar dacă nu ai cazier. Toți clienții mei nu au cazier. (…)
A fost preluată chiar de pe bicicletă, s-a folosit un soft de identificare facială. Ea se află acum într-un centru de detenție din Texas, după ce a trecut prin alte 3 sau 4 centre de detenție”, a declarat Dana Bucin.
O schimbare juridică majoră la nivelul Curții Supreme a SUA le permite acum agenților să oprească și să interogheze persoane bazându-se pe trăsături etnice sau pe modul de vorbire. Aceste proceduri, supranumite „Kavanaugh stops”, au creat situații absurde în care chiar și migranți legali ajung după gratii.
„Accentul și rasa pot fi folosite ca factor pe care e voie să-l folosești, ca agent ICE, pentru a profila oamenii. E de ajuns să dea o suspiciune rezonabilă faptul că ai accent.
Avem exemplul unui client ucrainean reținut în Alabama. Era aici perfect legal, conducea mașina. Poliția a auzit accentul, a chemat ICE și l-au luat la închisoare pentru niciun motiv”, explică avocata româncă.
Odată reținuți, migranții sunt trimiși de cele mai multe ori în state cu legislație dură și sisteme de detenție extinse. Destinațiile finale pentru cei mai mulți români „săltați” de pe stradă sunt Louisiana, Texas sau Florida.
„Sunt victimele ultimei politici de targetare a oamenilor pe baza accentului, a profilului, pur și simplu că au fost pe stradă în același timp când se aflau și forțele de ordine. Nu mai vorbim despre targetarea doar a celor cu cazier, am trecut de această fază”, avertizează Dana Bucin.
Chiar și cei care au depus actele pentru azil și dețin confirmări oficiale pot fi deținuți în acest nou regim hibrid de control al frontierelor interne. Avocații duc acum lupte contracronometru în instanțe pentru a demonstra legalitatea șederii clienților lor înainte ca aceștia să fie deportați.
Avocata recomandă tuturor românilor din SUA să aibă la ei în permanență copii după documentele de identitate și confirmările de înregistrare a statutului.
„Dacă nu ai reușit să ajungi la un avocat înainte de a fi reținut, ultimul lucru pe care îl poți face în detenție este de a invoca asistența consulară, să ceri să ai contact cu Consulatul României, care îți poate intermedia asistență, inclusiv legală. E foarte important asta, pentru că în primele 7-10 zile de încarcerare, omul nu are acces la nimic din afară, nu poate suna nici familia, nici avocatul. Trebuie omul să invoce asistența consulară, nu se aplică automat”.