Cele mai mari cascade din lume sunt de-a dreptul fascinante. Ele trebuie neapărat să fie vizitate pentru a vedea frumosul și în alte forme.
Probabil nu te-ai fi gândit la asta până acum, dar sunt sigură că te-am pus pe gânduri. Tocmai de aceea, îți voi propune câteva dintre impresionantele cascade. Ele nu sunt toate la fel, fiecare fiind unică.
Cascada Niagara

Este puțin probabil să nu fi auzit de această cascadă. Fără îndoială este una dintre cele mai frumoase, dar și cele mai mari din întreaga lume. Ea se află la granița dintre Statele Unite și Canada. Are o lățime de 1.204 de metri.
Cascada Angel

Este cea mai înaltă cascadă, având o înălțime de 979 de metri. O regăsim în Parcul Național Canaima, potrivit Libertatea. De asemenea, este inclusă în Patrimoniul UNESCO. Cele mai prielnice luni pentru a o vizita sunt între iunie și noiembrie.
Cascada Iguazu

Întâlnim această cascadă la granița dintre Argentina și Brazilia. Mai este cunoscută și sub numele de Iguaçu. Reprezintă o atracție colosală pentru vizitatori, dar și un obiectiv turistic foarte important în America de Sud.
Cascada Victoria

Se întinde pe 1.708 de metri în Zimbabwe și Zambia. Numele original al cascadei este „Mosi-oa-Tunya”, în traducere înseamnă „fumul care tună” și o găsim în Africa. Zgomotul acesteia se poate auzi chiar de la 30-40 de kilometri distanță, fapt care este fabulos.
Cascada Rinului

Este cea mai mare cascadă din Europa și se găsește lângă Schaffhausen, în nordul Elveției. Ne putem bucura de o priveliște mirobolantă. Se spune că s-a format în urmă cu 15.000 de ani.