Ministrul Muncii anunță că cele mai mici pensii vor avea cele mai mari creșteri la recalculare. Simona Bucura Oprescu explică cum pensionarii care au lucrat pe salariul minim vor obține mai mult. 1,8 milioane de pensionari români nu vor primi niciun ban în plus.
Vești bune pentru pensionarii care au lucrat în timpul vieții pe salariul minim pe economie. Aceștia, dar și cei cu peste 35 de ani vechime, vor primi cei mai mulți bani la recalculare.
„Ştiți că în indemnizația minimă socială sunt peste 1.200.000 de români. În această zonă avem atât români care au lucrat stagiul minim de cotizare de 15 ani, dar și români care au lucrat poate 35 de ani sau peste 35 de ani pe salariul minim pe economie sau români care au intrat în această zonă a indemnizației minime sociale din cauza unui accident de muncă și au în acest moment o pensie de invaliditate.
Ei bine, în cazul acestor români, cei care au avut peste 35 de ani de muncă cu venitul minim pe economie, vor avea o creștere semnificativă a pensiilor.”, a anunţat ministrul Simona Bucura Oprescu la Antena3.
În același timp, circa 1,8 milioane de pensionari români nu vor primi niciun ban în plus la majorarea din septembrie, după noua formulă din legea pensiilor.
Astfel, cei care au ieșit la pensie în ultimii ani și au indicele de corecție mare, adică 1,41 nu primesc niciun ban în plus.
„Oamenii trebuie să înțeleagă că la puncte egale vor fi pensii egale.
Apoi, mai sunt cei care sunt în zona pensiei minime. Acolo foarte mulți nu vor lua absolut nimic, pentru că ei deja sunt întreținuți. Este un articol în lege că nicio pensie nu scade, rămâne cu pensia favorabilă în plus.
Apoi, la cei cu grupe de muncă, dar unii dintre ei, nu toți. Acolo nu crește pensia, decât dacă au avut și ei iarăși puncte de stabilitate, dacă au avut ani de muncă”, a explicat prof. Anton Hadăr, sâmbătă, la Antena 3 CNN.