În cea mai mare criză energetică după izbucnirea conflictului din Orientul Mijlociu, avem prețuri diferite la motorină și benzină în Europa. Chiar dacă avem scumpiri accelerate la petrol, gaze și carburanți, România nu e în topul creșterilor de prețuri.
În ceea ce privește benzina, România se află pe locul 21 din 27 de state, iar la motorină se situează la mijlocul clasamentului, pe locul 14, contrar așteptărilor, ceea ce indică o evoluție mai temperată comparativ cu alte state europene, unde creșterile au fost mult mai accentuate, conform celor mai recente date puse la dispoziție de Comisia Europeană.
La majoritatea stațiilor din România, motorina depășește 10 lei și 10 bani, iar benzina standard costă între 9 lei și 24 de bani și 9,41 de lei.
Criza actuală este a treia mare perturbare energetică a acestui deceniu, după pandemia din 2020 şi invazia Rusiei în Ucraina din 2022, ambele contribuind la creşterea inflaţiei globale.
Escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu a readus în prim-plan vulnerabilitatea pieței globale a energiei, iar efectele se resimt rapid în Europa prin scumpirea petrolului, gazelor și carburanților.
În clasamentul european al prețurilor la carburanți, în ultima săptămână cele mai ridicate valori pe litru se înregistrează în țări precum Olanda și Danemarca, unde benzina depășește 2.2, respective 2.3 euro/litru, iar motorina se apropie sau depășește 1,8 euro/litru, acestea fiind cele mai scumpe.
La polul opus, cele mai mici prețuri sunt înregistrate în Bulgaria și Malta, unde benzina scade spre aproximativ 1,2 euro/litru, iar motorina chiar în jurul a 1,21–1,23 euro/litru, fiind cele mai accesibile. România se situează în zona medie a clasamentului, cu aproximativ 1,7 euro/litru pentru benzină și circa 1,92 euro/litru pentru motorină.
Din 19 februarie (ultimele cifre înregistrate înaintea declanșării războiului din Orient, publicate pe 23 februarie) și până pe 19 martie, potrivit datelor oficial ale Comisiei Europene, scumpirile la motorină în Uniunea Europeană variază semnificativ, cele mai mari fiind înregistrate în Suedia, cu aproximativ +0,67 euro/litru (+42,86%), urmată de Cehia cu +0,57 euro/litru (+41,95%) și Polonia cu +0,57 euro/litru (+39,92%).
În continuare, creșteri ridicate apar în Lituania și Luxemburg, fiecare cu circa +0,54 euro/litru (+36,93%), și Austria cu +0,56 euro/litru (+36,42%), urmate de Danemarca (+0,60 euro/litru, +33,83%), Finlanda (+0,58 euro/litru, +33,47%) și Belgia (+0,54 euro/litru, +32,99%). Germania, Grecia, Letonia și Spania înregistrează scumpiri apropiate, între +0,46 și +0,56 euro/litru (aproximativ +32–33%), în timp ce Olanda ajunge la circa +0,60 euro/litru (+32,14%).
În zona medie se află Italia (+0,49 euro/litru, +30,09%), Portugalia și Franța (aproximativ +0,45 euro/litru, ~27–28%), Estonia (+0,38 euro/litru, +27,61%) și Bulgaria (+0,32 euro/litru, +25,92%). Sub aceste valori se situează Cipru (+0,30 euro/litru, +21,08%) și România (+0,32 euro/litru, +19,72%), urmate de Irlanda (+0,29 euro/litru, +16,47%) și Croația (+0,20 euro/litru, +13,32%).
Cele mai mici creșteri sunt în Ungaria (+0,15 euro/litru, +9,88%), Slovacia (+0,11 euro/litru, +7,23%), Slovenia (+0,06 euro/litru, +4,43%) și Malta, unde prețurile au rămas neschimbate (0,00%), conform Protv.