Ministrul Sănătății propune crearea unor centre regionale pentru adolescenții care consumă droguri. Dincolo de testare, Alexandru Rafila consideră că e nevoie de consiliere psihologică și militează pentru introducerea educației pentru sănătate în școli.
Ca o soluție pentru prevenirea și tratamentul consumului de droguri, ministrul Sănătății lucrează la un proiect prin care să fie construită o rețea regională de centre pentru adolescenți. România are doar două astfel de locații în acest moment.
„Problema consumului de droguri afectează și adulții, dar sensibilitatea publică e mult mai mare dacă vorbim de copii, iar soluțiile trebuie să facă parte dintr-un pachet. Testarea fără nicio altă măsură ulterioară nu are niciun impact, rămâne doar o temă de dezbatere.
Lucrăm la un proiect pe care să îl prezentăm în Guvern, cu persoane specializate, dincolo de posibilitatea testării, care trebuie urmată de mai multe măsuri. Una dintre măsuri e legată de consilierea psihologică de către o persoană specializată, iar beneficiari să fie copilul, familia sau și copilul și familia împreună. Apoi, e nevoie de centre în care putem să tratăm faza acută a intoxicației cu droguri” a declarat Alexandru Rafila pentru Digi24.
Ministrul speră ca acest plan să fie gata în câteva săptămâni pentru ca acești adolescenți să beneficieze în scurt timp de locuri dedicate tratamentului adicției, nu doar în spitale de psihiatrie.
”De foarte multe ori părinții au reticență față de aceste centre pentru că sunt legate de un spital de psihiatrie și nu trebuie să fie așa. Sunt și centre private, o să îi invităm pe toți la discuții, pentru ca bunele lor practici să le implementăm și în sectorul public. Trebuie centre pe termen lung.
Este important ca aceste centre să fie scoase din sfera spitalelor de psihiatrie ca să nu existe riscul de stigmatizare a celor care accesează aceste servicii” a mai adăugat oficialul de la Sănătate.
În tot acest context legat de consumul de droguri, ministrul Sănătății a susținut că e nevoie să se introducă cât mai repede educația pentru sănătate în școli. Materia ar trebui să cuprindă modele despre explicarea riscului asociat consumului de alcool, tutun, droguri.
De altfel, Rafila este un cunoscut susținător al introducerii acestei materii în orarul elevilor.
„De ani de zile militez pentru dezvoltarea educaţiei pentru sănătate în şcoli. Dacă vom găsi tot felul de pretexte ca să amânăm la nesfârşit introducerea „Educaţiei pentru sănătate” în şcoli, atunci vom avea o problemă foarte serioasă şi nu numai din punctul de vedere al înţelegerii beneficiilor vaccinării, ci şi din punct de vedere al prevenirii bolilor transmisibile şi netransmisibile. ‘Educaţia pentru sănătate’ dezvoltă deprinderi preventive sănătoase, care pot fi transmise şi de către copii sau adolescenţi părinţilor lor. Este un proces care, în decurs de câţiva ani, ar putea să schimbe faţa României din punct de vede al indicatorilor stării de sănătate şi nici nu costă foarte mult”, explica Rafila în 17 august, conform Agerpres.
Ministrul Rafila s-a arătat și atunci dispus să lucreze împreună cu ministrul Educaţiei, Ligia Deca, la dezvoltarea acestei discipline.
„Mă aşez la masă oricând cu doamna ministru Deca să dezvoltăm această disciplină curriculară, care trebuie inclusă în programul de pregătire, adaptată fiecărei vârste, încât să dezvolte comportamente sănătoase preventive”, a mai precizat ministrul.