NEWS

Cetăţenii din rezerva armatei vor fi convocaţi la unităţile militare. MApN anunţă exerciţiu de mobilizare în Buzău şi Ialomiţa

Cetăţenii din rezerva armatei vor fi convocaţi la unităţile militare. MApN anunţă exerciţiu de mobilizare în Buzău şi Ialomiţa
Sursa foto: orademedias.ro

Cetăţenii din rezerva armatei vor fi convocaţi la unităţile militare.Statul Major al Apărării organizează, în perioada 14 – 18 octombrie 2024, în judeţele Buzău şi Ialomiţa, exerciţiul de antrenament pentru evaluarea rezervei, MOBEX BZ-IL-24, anunță Ministerul Apărării Naționale.

Aceste exerciţii se planifică şi se organizează periodic, în scopul evaluării nivelului de completare cu personal şi tehnică a unităţilor, precum şi pentru realizare coeziunii acţionale între militarii în activitate şi rezervişti.

Cetăţenii din rezerva armatei vor fi convocaţi la unităţile militare. Ultimele exerciții, acum peste 10 ani

În anul 2024, s-au mai desfăşurat exerciţii de mobilizare a rezerviştilor în luna aprilie, în judeţele Brăila şi Galaţi, precum şi în luna septembrie, în judeţele Prahova şi Dâmboviţa”, a transmis Ministerul Apărării luni, într-un comunicat.

La exerciţiul MOBEX BZ-IL-24 vor fi antrenate şi autorităţile locale, instituţiile publice şi operatorii economici din judeţul Buzău, cu sarcini în domeniul pregătirii economiei şi teritoriului pentru apărare.

„Totodată, cetăţenii din rezerva armatei cu domiciliul în judeţele Buzău şi Ialomiţa vor fi convocaţi la unităţile militare unde sunt repartizaţi, pentru executarea unor activităţi specifice de pregătire.

Menţionăm faptul că un exerciţiu asemănător s-a mai desfăşurat în judeţul Buzău în anul 2014, iar în judeţul Ialomiţa în anul 2012”, a mai transmis ministerul.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele