WORLD

China ia atitudine în privința războiului din Ucraina. Se opune ferm oricărei presiuni a SUA sau a europenilor

China ia atitudine în privința războiului din Ucraina. Se opune ferm oricărei presiuni a SUA sau a europenilor
sursa foto: NDTV.com

China ia atitudine în privința războiului din Ucraina. China a declarat vineri că se opune ferm oricărei presiuni, după apelul preşedintelui american Donald Trump către liderii europeni de a exercita presiune economică asupra Beijingului cu privire la războiul din Ucraina. 

China ia atitudine în privința războiului din Ucraina

Trump a cerut joi liderilor europeni „să facă presiune pe plan economic asupra Chinei din cauza sprijinului său pentru efortul de război rus„, potrivit unui înalt responsabil al Casei Albe.

„China nu este la originea acestei crize, după cum nu este nici parte implicată„, a răspuns vineri în timpul unei conferinţe de presă Guo Jiakun, purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe chinez, informează AFP, potrivit Agerpres.

„Ne opunem ferm acestei tendinţe ce constă în a invoca China în legătură cu orice şi ne opunem ferm pretinselor presiuni economice exercitate contra sa„, a subliniat el.

Purtătorul de cuvânt a eludat o întrebare cu privire la decizia anunţată de Casa Albă de a redenumi Departamentul american al Apărării în Departament de Război.

„Aceasta ţine de problemele interne ale SUA. Nu voi face niciun comentariu” pe subiect, a spus Guo Jiakun.

Beijingul acuzat de occident că sprijină Moscova

China nu a condamnat niciodată Moscova pentru agresiunea sa asupra teritoriului ucrainean, dar se prezintă ca o parte neutră şi un potenţial mediator în acest conflict.

China este acuzată în mod regulat de Occident că ajută Rusia să ocolească sancţiunile occidentale, inclusiv permiţându-i să achiziţioneze componente tehnologice necesare pentru producţia sa de armament.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele