NEWS

Cinci bărbați i-au furat unui bătrân 28.600 de lei și mâncarea din casă

Cinci bărbați i-au furat unui bătrân 28.600 de lei și mâncarea din casă

Cinci bărbați i-au furat unui bătrân 28.600 de lei și mâncarea din casă. Mai mult decât atât, l-au și bătut pe acesta, hoții având fețele acoperite. Incidentul a avut loc într-o localitate din județul Timiș. 

Polițiștii au arestat preventiv doi dintre suspecți pentru 30 de zile.

„În noaptea de 30 spre 31 decembrie, cinci persoane necunoscute, cu fețele acoperite, au intrat în locuința unui bărbat, în vârstă de 77 de ani, din Brestovăț, l-au lovit și l-au legat de mâini și picioare, după care au furat 28.600 de lei, două motofierăstraie și 40 kilograme de produse alimentare”, a declarat Poliția Timiș.

În urma unei acțiuni de depistare a acestora și a unor percheziții, în prima zi a anului au fost găsiți în Timișoara doi bărbați, în vârstă de 31 și 32 de ani, suspecți, potrivit unui comunicat transmis de oamenii legii. La percheziții au fost găsite două motofierăstraie, o parte din produsele alimentare și 3.600 de lei, potrivit digi24.

„În urma percheziţiilor domiciliare, au fost depistate şi recuperate două motofierestraie, o parte din produsele alimentare şi 3.600 de lei. În urma audierilor, aceştia au fost retinuţi şi introduşi în arestul IPJ Timis” , a mai declarat Poliția Timiș

Ulterior  au fost prinși și ceilalți 3 suspecți, în Timișoara. Cei trei bărbați, cu vârste de 22, 42 și 51 de ani au fost reținuți pentru 24 de ore. De asemenea, urmează să fie duși în arestul IPJ Timiș.

„De asemenea, au fost extinse cercetările şi cu privire la cele trei persoane rămase nedepistate, iar, la data de 4 ianuarie 2022, poliţiştii au reuşit depistarea acestora, în Timişoara”, mai transmite IPJ Timiş.

Cristiana Cernega este jurnalist și adoră ceea ce face. Ambițioasă din fire, a reușit mereu ce și-a propus. Este absolventă a Facultății de Geografie, specializarea Geografia Turismului, din cadrul ... vezi toate articolele