Cine a fost Gheorghe Magheru, personalitatea după care a fost numit un mare bulevard din centrul Bucureștiului
”Merg pe Magheru”, ”Ne vedem pe Margheru”, ”Ia-o pe Magheru”. Numele bulevardului care se întinde în centrul Bucureștiului, între Piața Uniresitații și Piața Romană, aproape că a devenit un substantiv comun. Dar cine a fost Gheorghe Magheru, cel după care a fost numit bulevardul? Născut la 8 aprilie 1802, la Bârzeiu de Gilort, Berleşti, județul Gorj, acesta a jucat un important rol în istoria țării noastre.
Gheorghe Magheru a fost comandant militar în oastea vărului său, Tudor Vladimirescu (1821), iar ulterior comandant în Războiul ruso-turc din 1828-1829. Acesta s-a făcut remarcat, alături de tatăl și fratele său, încă de la o vârstă fragedă, implicându-se în lupta împotriva turcilor, când avea doar 16 ani.
Cine a fost Gheorghe Magheru. Haiducul devenit general de armată
Alături de panduri, în adolescență, Magheru a organizat mai multe acțiuni de răzbunare împotriva boierilor și slujbașilor domnești din Oltenia. Era văr cu Tudor Vladimirescu și, , după moartea acestuia, s-a înrolat în armată, unde a fost avansat rapid în grad grație calităților sale.
Magheru a devenit astfel unul dintre conducătorii de seamă ai Revoluției de la 1848 din Țara Românească, fiind deopotrivă membru în guvernul provizoriu revoluționar pașoptist, ca ministru al Finanțelor, apoi general al armatei din principat și luptător pentru Unirea Principatelor Române.
Căpitanul de panduri decorat de țar
În fruntea pandurilor s-a distins în mod deosebit în timpul războiului ruso-turc din 1828-1829, în care se angajează cu toată convingerea, împins de năzuinţa de a contribui la lupta de emancipare naţională a românilor. În timpul acestei campanii s-a evidenţiat în luptele de la Siseşti, Băileşti, Covei, Catane, Golenţi, Breasta şi Maglavit.
Succesele repurtate în războiul din anii 1828-1829, apărarea oraşului Târgu Jiu în faţa jafurilor turceşti, au făcut să sporească prestigiul lui Gheorghe Magheru, mai ales în Oltenia. Pentru faptele sale de vitejie din timpul războiului ruso-turc, Magheru a primit rangul de căpitan de panduri și a fost decorat de țarul Rusiei cu ordinul Sfânta Ana în grad de cavaler.
După Pacea de la Adrianopol, din septembrie 1829, a intrat în magistratură,
După anul 1830, s-a stabilit la Târgu-Jiu, În anul 1831, a devenit vătaf al județului Romanați, între anii 1832-1844 fiind, cu intermitenţe, judecător suprem şi apoi judecător.
Prefect, primar și printre inițiatorii mișcării de la 1848
În decembrie 1833, a fost numit provizoriu prefect al Gorjului, iar în 1837 a inițiat o acțiune de strângere de bani din donații pentru construirea de școli publice în Târgu-Jiu.
În perioada 1840-1842 a fost primar al orașului, funcția numindu-se, în vremea aceea, președinte de magistrat, iar din 1843, a fost membru al Societății secrete Frăția, alături de Nicolae Bălceascu, Ion Ghica, Christian Tell, care va conspira, mai apoi, împotriva prințului Bibescu.
Până în anul 1846 a fost cel mai mare susținător al reorganizării administrative și a dezvoltării orașului Târgu-Jiu, militând, mai ales, pentru dezvoltarea învățământului.
A devenit prieten cu Ion Câmpineanu şi, ulterior, se numără printre iniţiatorii mişcării revoluţionare de la 1848, având un rol decisiv în izbucnirea mişcării la Islaz.
A format la Craiova guvernul provizoriu revoluționar alături de Nicolae Bălcescu, și Costache Romanescu, apoi, odată cu detronarea prințului Bibescu și instalarea guvernului revoluționar la București, a făcut parte din guvernul provizoriu revoluționar național, fiind numit, la 11 iunie 1848, ministru de finanţe.
A luptat pentru unirea Principatelor
În noiembrie 1848, Magheru a plecat spre Frankfurt pe Main, unde s-a întâlnit cu Ion Maiorescu, la finalul lunii decembrie 1848, se afla la Triest, alături de alţi fruntaşi ai revoluţiei române de la 1848, între care şi Nicolae Bălcescu, pentru ca mai apoi să plece la Viena.
Din exil, Magheru a continuat să susțină cauza revoluționară și unirea principatelor Moldova și Țara Românească.
La 2 decembrie 1849, datorită şi activităţii lui Gheorghe Magheru, se constituia la Paris ”Asociaţia română pentru conducerea emigraţiei”, sub conducerea unui comitet din care făceau parte Gheorghe Magheru, Nicolae Bălcescu, Ion Ghica, C.A. Rosetti şi D. Brătianu.
În august 1857, Magheru a revenit în Țara Românească, iar în decembrie 1857 a fost ales deputat de Gorj în adunarea ad-hoc de la București.
După Unirea Principatelor, în anul 1860 a fost ales deputat, iar în anul 1864, a devenit comisar special pentru Oltenia.
În perioada 1868-1877, a fost deputat liberal de Târgu Jiu, fiind şi unul dintre fondatorii Partidei Naționale, mișcare care a promovat unirea principatelor române și a sprijinit democratizarea și modernizarea lor.
La moartea lui, în, 1880 s-a ţinut doliu naţional trei zile. După ceremonia religioasă de la biserica Sf. Gheorghe-Nou din Bucureşti cortegiul funerar a trecut cu onoruri prin mai multe localităţi până la Târgu Jiu; înmormântarea a avut loc în cimitirul oraşului.
