WORLD

Cine e ucigaşul lui Charlie Kirk. Are 22 de ani şi a fost convins de tatăl său să se predea

Cine e ucigaşul lui Charlie Kirk. Are 22 de ani şi a fost convins de tatăl său să se predea

Cine e ucigaşul lui Charlie Kirk. Principalul suspect în cazul asasinării lui Charlie Kirk a fost prins şi se află în custodia autorităţilor.

Anunţul a fost făcut chiar de preşedintele Donald Trump care a mai spus că o comunicare oficială în acest sens va fi făcută în cursul zilei

Cine e ucigaşul lui Charlie Kirk. Președintele Trump a oferit amănuntele

Potrivit NBC News, care citează 5 surse din cadrul Poliţiei, suspectul ar fi Tyler Robinson, un tânâr în vârstă de 22 de ani, cu domiciliul în Utah. Conform presei americane, suspectul ar fi fost convins chiar de tatăl său să se predea. FBI-ul şi poliţia locală l-au căutat aproape două zile.

Trump a declarat că cineva „foarte apropiat de el l-a predat” și că acest lucru va fi anunțat mai târziu, vineri. Şeful statului a sugerat că persoana a fost găsită prin intermediul unui pastor şi că a fost implicat şi tatăl suspectului, care l-a convins să se predea.

„A fost un pastor, iar pastorul a mers la un prieten, apropo, pastorul este implicat în aplicarea legii, și bunul lui prieten este un mareșal federal de rang înalt. De acolo au preluat ei, iar apoi a intervenit tatăl”, a spus Trump. „Tatăl l-a convins pe fiu”, mai spune liderul SUA.

Președintele a refuzat să spună dacă tatăl era conștient de presupusa crimă a fiului său. „Avem persoana despre care credem că este cea pe care o căutăm, dar s-a prezentat la sediul poliției și este acolo”, a mai spus Trump, potrivit CNN.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele