Cea mai frumoasă femeie de la Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar nu este o prezență străină de la competițiile de fotbal internaționale, ea făcând „o figură frumoasă” și la Cupa Mondială din 2018, desfășurată atunci în Rusia.
Tânăra de 30 de ani de o frumusețe răpitoare a creat tot soiul de controverse și de data aceasta, mai cu seamă că a ales să poarte tot felul de ținute provocatare, să ne amintim, într-o țară unde goliciunea feminină este totalmente condamnată. Mai mult decât atât, umblă vorba că ar fi fost amenințată cu arestul, însă chiar și așa, croata nu a renunțat să fie provocatoare.
Ivana Kroll, pe numele ei real, este actualmente influencer, are un cont de Instagram cu aproximativ 600.000 de urmăritori cărora le prezintă diferite situații, produse, întâmplări, iar această activitate o ajută să câștige bani frumoși. Croata are o avere de 1,5 milioane de dolari.
Ivana s-a născut în Germania, la Frankfurt, unde a trăit în primii 8 ani, dar are părinți din Croația. Ea a studiat în Bosnia & Herțegovina, a făcut un liceu privat și a absolvit apoi o specializare de design în Croația, la Zagreb, după care a făcut facultatea la Rijeka. În adolescență a fost model, iar în 2016 a fost finalistă la Miss Croația 2016. Pe lângă activitatea din online, Ivana este designer vestimentar și conduce o companie care se ocupă cu comercializarea pieselor de lenjerie intimă. În contextul Campionatului Mondial din Qatar, frumoasa a dat locitura cu piesele de lenjerie intimă realizate din materiale în culorile tradiționale ale steagului Croației.
Ivana Kroll s-a remarcat din nou, zilele trecute, când a făcut un comentariu acid la adresa lui Romelu Lukaku, internaținal groat, autor a 28 de goluri în ultimele 28 de meciuri la naţională. În timpul meciului dintre Croaţiei şi Belgiei, jucătorul de fotbal a ratat un gol în minutul 60, iar croata Ivana Knoll a avut o reacție ironică pe Instagram referitoare această ratare.
”În afară de mine, Lukaku a arătat cel mai bine astăzi”, a scris bruneta care a făcut furori cu ținutele provocatoare la Cupa Mondială.