Xonia este, fără doar și poate, o prezență exotică în peisajul monden din România, iar acest lucru are multe de-a face cu felul în care a trăit. Începutul de an o plasează în fața celei mai mari provocări a vieții ei, artista participă chiar în aceste zile la Survivor România 2022.
„Sunt super excited. Foarte pregătită, abia aștept. Sunt pregătită, nu vezi ce echipă am. E cald, sunt obișnuită! Cu echipa asta minunată vom câștiga. Faimoșii sunt cei mai tari. Sunt născută și crescută în Australia, de câțiva ani buni sunt în România.”, a povestit Xonia la Cătălin Măruță, în direct la Pro TV.
Până o să ajungem să o vedem în acțiune la Survivor România 2022 recomandat ar fi să aflăm cât mai multe informații despre blonda care, de-a lungul carierei ei, și-a trecut în portofoliu acțiuni importante.

Atunci când o asculți vorbind, îți dai lesne seama că artista a trăit mulți ani departe de România. Ei bine, nu numai că a trăit departe, s-a și născut departe. Artista s-a născut pe 25 iunie 1989, în Melbourne, Australia. Numele ei real este Loredana Sachelaru, ambii ei părinți fiind de origine română.
De foarte mică, Xonia și-a început cariera în țara natală și putem spune despre ea că este cântăreață, compozitoare, model, actriță și dansatoare.

Deși mai puțin cunoscute în România, Xonia se laudă cu prestații artistice pe care le-a susținut alături de artiști cunoscuți în toată lumea, nume mari precum J Balvin și Kylie Minogue.
Pe de altă parte, dacă ar fi să discutăm despre proiecte de succes înregistrate pe plaiurile mioritice, nu uităm de melodia „My Beautiful One”, pe care faimoasa de la Survivor România 2022 a lansat-o împreună cu Deepcentral și care a fost cea mai difuzată piesă a anului 2010, potrivit Media Forest.
Frumoasa Xonia va participa alături de alte celebrități în noul sezon Survivor România 2022. Pe lista faimoșilor se află CRBL, Andreea Tonciu, TJ Miles, Otilia Billionera, Emil Rengle, Cătălin Zmărăndescu, Roxana Ciuhulescu, Robert Niță, Laura Giurcanu, Radu Itu și Elena Chiriac.