NEWS

Cine îi ia locul lui Piedone la ANPC. I se spune „avocatul cu Porsche”

Cine îi ia locul lui Piedone la ANPC. I se spune avocatul cu Porsche

Cine îi ia locul lui Piedone la ANPC. Acesta a fost demis de premierul Ilie Bolojan, astfel că instituția urmează să fie condusă vicepreședintele instituției, Sebastian Hotca

Hotca a mai ocupat această funcție în 2024, după demiterea lui Horia Alexandrescu.

Cine îi ia locul lui Piedone la ANPC. Vicepreședintele conservator

Hotca are 50 de ani și este avocat înscris în Baroul Satu Mare. A fost secretar în Ministrul Afacerilor Externe, Departamentul Politici Pentru Relația cu Romanii de Pretutindeni.

Acesta a fost membru al Partidului Conservator, fondat de Dan Voiculescu, calitate în care a fost numit în 2015  în funcția amintită.

Ulterior, în 2018, a fost numit și ca membru în consiliul de administrație al Companiei Municipale Energetice București SA, deținută de Primăria București.

În 2022 a devenit vicepreședinte al ANPC și a îndeplinit această funcție, respectiv funcția de președinte interimar, succesiv, până în prezent.

Ce avere are Sebastian Hotca

Conform declarațiilor de avere, în 2023, Sebastian Hotca deținea o casă de 302 metri pătrați, un teren de 806 metri pătrați, un Porsche Cayenne, dar și aproximativ 85.000 de euro la Banca Transilvania, respectiv 13.426 lei la aceeași bancă, potrivit RTV.

De la cabinetul de avocatură reușise să încaseze aproape 70.000 de lei.

În declarația de avere din 2024, Sebastian Hotca a trecut și un teren intravilan în Satu Mare, de 246 de metri pătrați, cumpărat în 2023, dar și un apartament de 75 de metri pătrați în Satu Mare.

Acesta conducea tot un Porsche Cayenne și avea în conturi 40.0000 de euro și aproximativ 39.000 de lei, însă acordase împrumuturi în nume personal de 87.000 de euro și cumpărase titluri de stat de aproximativ 200.000 de euro.

A încasat de la ANPC 8.500 de lei lunar, însă dobânzile de la titlurile de stat i-au adus 7.131 de lei în plus în fiecare lună.

 

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele