În așteptarea deciziilor de recalculare a pensiilor, șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu anunță cine va avea cele mai mari creșteri de pensii. Acesta a explicat care este noutatea din noua lege a pensiilor care intră în vigoare de la 1 septembrie 2024.
Autoritățile continuă să explice pensionarilor care sunt criteriile după care se face recalcularea pensiilor în această perioadă. Toți angajații din Casele de Pensii muncesc la foc continuu pentru ca toate dosarele de pensii să fie puse la punct cât mai repede, iar niciun pensionar să nu mai fie în situația în care să se considere nedreptățit după anii de vechime pe care i-a adunat.
Oficialul din fruntea Casei de Pensii a explicat care este noutatea absolută pe care o aduce această recalculare și cum se face concret calculul.
”Noutatea este că la acel număr de puncte pe care fiecare pensionar îl are pe decizia de pensionare în prezent, se adaugă aceste puncte de stabilitate, totalul rezultat, se înmulțește cu valoarea punctului de referință cu acel VPR.”, a precizat Daniel Baciu pentru Digi24.

Președintele Casei Naționale de Pensii a anunțat și cine sunt beneficiarii care vor avea parte de cele mai mari majorări de pensii de la 1 septembrie 2024.
”Vreau să vă spun că acei pensionari cu venituri mici, cu pensii mici, dar cu o contributivitate mare, peste 40 de ani, eu am dat niște exemple concrete și dau în continuare, pentru că merg în arhiva casei de pensii a Municipului București, fiind aici foarte aproape, și iau dosare din arhivă și fac aceste calcule. Unde avem contributivitate, stagii de cotizare peste 40 de ani și faptul că a contribuit în sistem pe salariu minim pe economie, acolo creșterile vor fi substanțiale, vor fi chiar 100%. Deci se pot dubla.
Avem acest bonus, să-l numim așa, punctele de stabilitate.”, mai spune Daniel Baciu.
Oficialul de la conducerea Casei Naționale de Pensii a mai făcut referire și la pensionarii care decid să muncească în plus.
”Aceasta este principala noutate venită în noua legea pensiilor, pentru că cu aceste puncte de stabilitate încercăm să prelungim viața activă a fiecăruia dintre viitorii pensionari, asigurând în același timp și sustenabilitatea sistemului.
Pentru că cei care rămân în activitate vor avea niște pensii considerabil mai mari decât cei care optează să iasă la pensie la vârsta standard prevăzută de lege.”, a mai precizat Baciu.
Directorul CNPP, Daniel Baciu spune că deciziile de recalculare a pensiilor nu au fost trimise încă oamenilor pentru că se așteaptă un act normativ aprobat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial. De abia atunci, se va începe tipărirea efectivă a documentelor.
Pensionarii trebuie să fie foarte atenți la momentul în care poștașul le livrează plicul cu decizia de recalculare a pensiei. Plicul vine și cu o confirmare de primire, deci nu se va pune în cutia poștală, ci se va înmâna personal.