Cine va fi președintele PNL și al Senatului pe perioada cât Bolojan va ”evolua” la Cotroceni. Unul dintre cele mai vehiculate nume este cel al vicepremierului Cătălin Predoiu, pentru a asigura funcția de președinte interimar al PNL și la Senat, în cazul în care actualul șef al partidului, Ilie Bolojan, se suspendă din funcție pe perioada interimatului la Președinția României.
De altfel, Ilie Bolojan, președintele interimar al PNL, se va suspeda din funcție pe durata interimatului la președinția României. Locul său va fi luat conform suselor din partid de Cătălin Predoiu. El este acum unul dintre cei patru prim-vicepreședinți ai PNL, alături de Emil Boc, Dan Motreanu și Ciprian Ciucu.
Reamintim că președintele Klaus Iohannis a anunțat luni că demisionează miercuri din funcția de președinte al României.
Constituția prevede că interimatul la Cotroceni va fi preluat de președintele Senatului, post ocupat acum de Ilie Bolojan, potrivit g4media.ro.
Tot Constituția prevede la articolul 84 că ”în timpul mandatului, Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată”.
În 2012, când președintele Klaus Iohannis a fost suspendat de Parlament, președintele interimar Crin Antonescu s-a autosuspendat de la șefia PNL.
Ca atare, Ilie Bolojan se va autosuspenda de la șefia PNL și el trebuie înlocuit temporar în funcție.
Trebuie spus că Bolojan este, la rândul lui, președinte interimar al PNL, el preluând funcția după demisia lui Nicolae Ciucă. Bolojan nu a fost ales printr-un vot al congresului PNL.
Cătălin Predoiu este ministru de Interne și vicepremier. El a fost anterior ministru al Justiției.