Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, contestă măsura controlului judiciar în dosarul în care procurorii DNA îl acuză de luare de mită în perioada în care era primar al Sectorului 6. El a explicat, la ieşirea de la instanţă, că este dreptul său să facă acest lucru, şi că o va face „de fiecare dată”, „şi la nivel simbolic”, pentru că, dacă nu ar face „acest gest”, atunci s-ar „recunoaşte vinovat”.
Ciucu a mai spus că, totodată, în calitatea sa de primar general trebuie să şi plece din ţară.
„ Sunt membru al Comitetului Regiunilor, trebuie să mă duc la Bruxelles şi trebuie să pot să-mi îndeplinesc funcţia, evident, aceasta situaţie nu este deloc de natură să mă ajute să fac acest lucru”, a subliniat primarul general.
„Este dreptul meu să fac acest lucru, fiecare persoană care se află în situaţia mea contestă controlul judiciar, este doar normal. Mă consider nevinovat şi tocmai de aceea m-am prezentat, împreună cu avocaţii mei, în faţa judecătorilor, şi am cerut ridicarea controlului judiciar”, a declarat, marţi, primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, la ieşirea din sala de judecată.
Întrebat dacă obligaţia de a se prezenta la Poliţie îi încurcă programul de primar general, Ciucu a răspuns că „nu foarte mult”, pentru că merge „dimineaţa la Poliţie”, iar după-amiază, „la muncă”.
Edilul Capitalei a afirmat că, deocamdată, nu poate da informaţii din dosar, ci doar atunci când se va ajunge în instanţă, „dacă se va ajunge”, se va afla şi „versiunea” sa, pe care o consideră „adevărată”.
Ciucu a explicat că a contestat din nou controlul judiciar pentru că, „în primul rând”, dacă nu ar face „acest gest”, atunci s-ar „recunoaşte vinovat”.
„Pentru că trebuie să-mi apăr drepturile şi libertăţile am ales să fac acest gest şi la nivel simbolic. Deci voi face de fiecare dată acest gest şi voi contesta controlul judiciar. Pentru că este dreptul meu şi pentru că mă consider nevinovat am ales să contest de fiecare dată această măsură”, a subliniat Ciucu.
Edilul Capitalei a adăugat că, în calitate de primar, trebuie să şi poată pleca din ţară.
„Vă daţi seama că, în calitatea mea de primar general, trebuie să şi plec din ţară. Sunt membru al Comitetului Regiunilor, trebuie să mă duc la Bruxelles şi trebuie să pot să-mi îndeplinesc funcţia, evident, aceasta situaţie nu este deloc de natură să mă ajute să fac acest lucru”, a mai spus Ciprian Ciucu.
Întrebat despre faptul că a afirmat că nu-şi poate exercita cum ar trebui funcţia de primar general pentru că are interdicţie să ia legătura cu anumite persoane şi dacă a solicitat din nou ridicarea acestei interdicţii, dar şi despre cine este vorba, Ciucu a răspuns afirmativ.
„Da, da, este vorba, se ştie, despre unul dintre oamenii de la Direcţia de Urbanism şi despre primarul sectorului 6, ceea ce e ciudat, pentru că ar trebui să pot lua legătura cel puţin cu primarul sectorului 6, dar pentru că dânsul nu a fost audiat, nu pot face acest lucru”, a explicat edilul general.
În urmă cu o lună, Ciprian Ciucu se declara „liniştit” cu privire la dosarul de corupţie care îl vizează, subliniind că nu există nicio înregistrare în care el să apară. Totodată, Ciucu s-a arătat convins că dosarul în care este anchetat pentru corupţie va fi trimis în instanţă.
„Sunt acuzaţii, dar trebuie să fie probate de către procurori, dar nu am niciun fel de emoţii. Pentru că nu am condiţionat niciodată, nu am luat niciun ban de la aceşti oameni, nu am condiţionat niciodată niciun aviz şi s-a emis ceva după ce eram primar la Capitală de vreo cinci-şase luni. Nu am emis eu. După ce am plecat (de la Primăria Sectorului 6 – n.r.) a intrat pe circuitul de avizare administrativ”, a explicat Ciprian Ciucu într-o emisiune la TV.
El a admis că „l-a lovit destul de tare” faptul că a fost pus sub acuzare pentru corupţie, pentru că toată viaţa lui a luptat împotriva corupţiei şi că a „destructurat ca primar de sector reţele de corupţie prin reorganizări”.
Primarul general al Capitalei se află sub control judiciar pentru luare de mită, pentru fapte din perioada când era primar al Sectorului 6.
Procurorii afirmă că el ar fi primit foloase necuvenite, constând în servicii de publicitate şi consultanţă electorală în toamna anului trecut, de la doi oameni de afaceri care dezvoltau un proiect imobiliar, pentru a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu care îi reveneau în procedurile administrative referitoare la acel proiect imobiliar.