NEWS

Ciprian Şerban, fost ministru al Transporturilor dă asigurări: ”Nu vorbim de nicio alianţă, nu avem niciun plan de viitor cu partidul AUR”

Ciprian Şerban fost ministru al Transporturilor dă asigurări Nu vorbim de nicio alianţă nu avem niciun plan de viitor cu partidul AUR
Ciprian Şerban, fost ministru al Transporturilor

La predarea mandatului, Ciprian Șerban, fost ministru al Transporturilor, a dat asigurări că nu va exista un guvern format din PSD și AUR, chiar dacă cele două partide vor depune moțiune de cenzură împreună.

Ciprian Şerban, fost ministru al Transporturilor dă asigurări

În ziua în care PSD și AUR au anunțat depunerea unei moțiuni de cenzură pentru a da jos Guvernului Bolojan, miniștrii social-democrați și-au predat portofoliile.

Fostul ministru PSD al Transporturilor, Ciprian Şerban, a arătat că alăturarea PSD-AUR în vederea iniţierii unei moţiuni de cenzură este „o decizie pragmatică”, ce are ca unic scop, „înlăturarea premierului de la Palatul Victoria”.

Întrebat, luni după amiază, dacă ar accepta să revină ca ministru într-un guvern format din PSD şi AUR, Ciprian Şerban a răspuns:

Nu se pune problema de formare a unui guvern PSD-AUR”.

După cum v-au spus şi colegii mei, este o decizie pragmatică, are un singur scop, înlăturarea premierului de la Palatul Victoria. Nu vorbim de nicio alianţă, nu avem niciun plan de viitor cu partidul AUR”, a afirmat fostul ministru al Transporturilor.

El dă asigurări că „nu va exista această alianţă”.

Anunțul lui Sorin Grindeanu

Sorin Grindeanu susține că PSD nu va forma o majoritate cu AUR după ce au dat mâna în demersul de a-l demite pe premierul Ilie Bolojan.

Ne dorim să facem parte dintr-o coaliţie. Sunt două opţiuni. Ori suntem în opoziţie, ori facem parte dintr-o coaliţie, aşa cum am făcut, poate mai ajustată”, a subliniat Grindeanu.

Am văzut şi dorinţa preşedintelui şi o respect, nu doreşte majorităţi cu AUR şi, de asemenea, nu doreşte, dacă nu mă înşel, nici măcar un guvern minoritar care să fie susţinut de AUR”, a arătat el.

Grindeanu a precizat că nu e nimic nou în ceea ce face PSD.

PSD-ul a spus că îşi doreşte să schimbe acest guvern. PSD-ul, în urmă cu o săptămână, a luat o hotărâre într-o majoritate covârşitoare”, a spus el despre votul din PSD pentru retragerea încrederii premierului Ilie Bolojan.

Marian Neacșu (PSD) și Petrișor Peiu (AUR) au anunțat luni, într-o declarație comună la Parlament, că AUR și PSD au început „demersurile tehnice” pentru a redacta o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele