Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a anunţat luni, 12 ianuarie, că începe proiectarea pentru încă un lot al Autostrăzii A8, Autostrada Unirii 1D Joseni-Ditrău, asocierea de constructori din România şi Bulgaria având termen de 10 luni pentru realizarea Proiectului Tehnic.
”Începe proiectarea pentru încă un lot al Autostrăzii A8: Etapa de proiectare pentru lotul 1D Joseni-Ditrău al Autostrăzii ,,Unirii” Târgu Mureş-Târgu Neamţ a început, astăzi, asocierea de constructori din România şi Bulgaria având un termen de 10 luni pentru realizarea Proiectului Tehnic. Marcăm, astfel, un alt pas important pentru această investiţie prioritară a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii”, anunţă ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, luni, într-o postare pe Facebook.
Ciprian Şerban arată că, încă de săptămâna trecută, în condiţii meteo dificile, antreprenorul a mobilizat în teren, în zona localităţilor Joseni şi Lăzarea (jud. Harghita), trei instalaţii de foraj pentru studii geotehnice, echipa Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere fiind alături de constructor la startul lucrărilor de proiectare.
”Lotul 1D Joseni-Ditrău din judeţul Harghita face parte din secţiunea II Miercurea Nirajului-Leghin a Autostrăzii A8 şi are un termen de realizare de 34 de luni, din care 10 luni pentru etapa de proiectare şi 24 de luni pentru execuţia lucrărilor”, precizează ministrul Transporturilor.
Ministrul prezintă şi caracteristicile tehnice ale lotului: 14,4 kilometri lungime, 21 de pasaje şi viaducte, din care 3 ecoducte pentru permeabilitatea animalelor; nod rutier la Ditrău; descărcare provizorie în zona de conexiune cu lotul următor, 2A Ditrău-Grinţieş, pentru a se asigura funcţionarea independentă.
Ciprian Şerban mai afirmă că din luna martie va începe etapa de proiectare pentru alţi 64 de kilometri ai secţiunii de munte, contractele de proiectare şi execuţie fiind semnate în toamna anului trecut.
Ciprian Şerban în decembrie 2025 un alt pas important pentru derularea lucrărilor de proiectare şi execuţie ale Autostrăzii A8 Târgu Mureş-Târgu Neamţ, odată cu finalizarea atribuirii contractelor de supervizare pentru secţiunea de munte Sărăţeni-Pipirig (116 km). Astfel, toate cele patru loturi ale Autostrăzii ,,Unirii” din judeţele Mureş, Harghita şi Neamţ au contracte atribuite sau semnate pentru supervizarea lucrărilor.
”Autostrada ,,Unirii” A8: contracte pentru supervizarea lucrărilor pe toate loturile secţiunii montane Sărăţeni-Pipirig. Am făcut, astăzi, un alt pas important pentru derularea lucrărilor de proiectare şi execuţie ale Autostrăzii A8 Târgu Mureş-Târgu Neamţ, odată cu finalizarea atribuirii contractelor de supervizare pentru secţiunea de munte Sărăţeni-Pipirig (116 km). Astfel, toate cele patru loturi ale Autostrăzii ,,Unirii” din judeţele Mureş, Harghita şi Neamţ au contracte atribuite sau semnate pentru supervizarea lucrărilor”, scrie ministrul pe Facebook.
Ciprian Şerban arata cum Compania Naţională de Investiţii Rutiere a desemnat Asocierea Activ Proiectare Infrastructură S.R.L. (Lider)- EMAY Uluslararası Mühendislik ve Müşavirlik Anonim Şirketi câştigătoare a contractului pentru supervizarea lucrărilor pe lotul 1C Sărăţeni-Joseni (32,4 km) al Autostrăzii A8 Târgu Mureş-Târgu Neamţ.
Potrivit ministrului, tot la final de decembrie a fost atribuit şi contractul de supervizare pentru lotul 2B Grinţieş-Pipirig (31,5 km), cel mai dificil lot al acestei autostrăzi, unei asocieri de firme de inginerie din România şi Slovacia, Venturo Investment (Lider)-Ae Dozoring sro, fiind desemnată câştigătoare.
”Rolul supervizorului este unul deosebit de important pentru că va monitoriza proiectarea şi execuţia lucrărilor, conformitatea acestora, calitatea materialelor şi a echipamentelor folosite, provocările tehnice fiind semnificative: 180 de poduri şi pasaje şi 38 de tuneluri fiind prevăzute pe acest traseu”, subliniază Şerban.
Ciprian Şerban mai declară că anul acesta, la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, au fost semnate toate cele patru contracte pentru construirea secţiunii de munte a Autostrăzii A8, contracte cu o valoare de 18 miliarde lei, iar începutul lui 2026 va însemna şi startul etapei de proiectare pentru această autostradă atât de aşteptată.